Nelu Botiș nu mai e ministru. După o zi în care ai lui și alții i-au cerut, mai pe față, mai cu binișorul să-și examineze dacă nu conștiința, măcar cuviința, Nelu a plecat, cerându-și scuze de întârziere.
Folosirea de către dumnealui, într-un context mai mult decât jenant, a cuvintelor „onoare” și „onestitate” este curată blasfemie. Nelu nu a demisionat chinuit de remușcarea că nu a fost suficient de competent sau de inspirat în funcție, ci pentru că l-a doborât nevasta. Să nu fi fost această dandana, descoperită de o publicație on-line locală, ar fi fost ministru cu avânt înainte. Dar, pentru că povestea era prea din cale-afară, consortul-ministru a icnit și s-a dus.
Nu cu rămășițe de demnitate adunate cu fărașul, ci cu coada între picioare. Nu i se poate acorda nici măcar acea umbră de simpatie dubioasă rezervată hoțomanilor dibaci și ades grandioși, care au locuit prin duplexurile puterii (indiferent de culoarea politică a tapetului) față de care te poți cruci cu toleranță creștină: „Pungaș mare domn’e, da’ dăștept!”. Nelu a fost mărunt în rele și banii de care s-a făcut vorbire ajungeau cam pentru câteva tranșe de caltaboși și cârnați de dat peșcheș.
„Răposatul” ministru s-a topit mintenaș, la nici două ore de la anunțul „decesului”. A plecat cu promisiunea rezolvării „în particular” a problemelor. Ce-o însemna asta, Dumnezeu știe! După ce predecesorul său, Mihail Șeitan, un domn respectabil, a părăsit ocupația de ministru, și-a refăcut viața: divorț (în mare discreție). Acum, nu e obligatoriu ca Nelu B.să retrogradeze de pe marea scenă politică a țării pe micul ecran telenovelistic, în rol principal de dramă casnică. Probabil își va duce acasă cutia cu efecte ministeriale, va cugeta ardelenește și se va apuca de afaceri.
Opoziția s-a prins fulger expres că nu e cazul să țopăie pe lângă „leșul” lui Nelu. Prada era prea mică. Șeful Boc își vede de viața de prim-ministru: conduce energic ședința de guvern și își mușcă limba când se gândește că a spus senin că avea știință despre năzdrăvăniile fostului subaltern. A anunțat și un interimar la Muncă. Cei din preajma lui Boc tot îi dau cu moralitatea și curățenia, de parcă Nelu B. este iedul jertfit, afumat cu smirnă. Mai pe margine, după ce i-au zis „adio”, „partenerii” la guvernare îi licitează funcția. Marian Sârbu suspină, căci nu-l lasă protocolul. Flutur strânge la piept portofoliul: e al PDL, negreșit.
Oricine ar veni după ministrul Nelu ar fi văzut mai bun sau mai de bine. Acum aproape opt luni, nimeni n-ar fi anticipat, în plenitudinea sa, capacitatea celui plecat de a face vraiște, în numele reformei. Poate celor de la PDL le va da gândul de pe urmă să nu mai arunce pe piață miniștri scoși din ștanțe păguboase, depășiți de funcție, obicei care tot democrat-liberalilor sfărșește prin a le dăuna. Poate cei din PDL vor înțelege că un ministru trebuie să aibă măcar doza de minte, prestanță, caracter necesară salvării aparențelor onorabile.
Prin ministrul Nelu instituția demisiei nu a câștigat în statură, impact, semnificații. Nici măcar în normalitate. Astfel se păstrează trista unicitate a unei demisii de conștiință: cea a unui alt ministru al Muncii, Ion Aurel Stoica (ministru de stat, însărcinat cu calitatea vieții și protecția socială în Guvernul Roman), care și-a părăsit postul în urma unei greve la Regionala CFR Iași.
Se întâmpla acum douăzeci de ani. Prea îndepărtat, prea puțin ca demisia unui ministru să rezoneze ceva mai plin decât spațiul gol dintre două paranteze.
Indira CRASNEA, indira@mediafax.ro
