Parțiale la referendum: 77,39% pentru unicameral și 88,87% pentru mai puțini parlamentari



BEC a anunțat, luni, la ora 11.00, că 77,39% dintre alegători s-au pronunțat, duminică, pentru Parlament unicameral, iar 88,87% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, prezența la vot fiind de 50,61%, potrivit voturilor înregistrate la 69,71% din secțiile de votare din țară.
BEC a anunțat că, potrivit voturilor numărate în 69,71 % din secții, la întrebarea legată de parlamentul unicameral au răspuns „DA” 77,39% din votanți și 22,61% au răspuns „NU”, iar la întrebarea legată de reducerea numărului de parlamentari la maxim 300 au răspuns „DA” 88,87% din alegători, iar 11,13% au răspuns „NU”.
Prezența la referendum a fost de 50,61%, potrivit anunțului BEC. Următorul anunța al BEC va avea loc la ora 14.00.
În favoarea trecerii la Parlament unicameral s-au pronunțat un număr de 4.628072 alegători, împotrivă fiind 1.352.494 alegători.
Rezultatele au fost prezentate de BEC în urma centralizării datelor în procesele verbale primite și validate de la 15.132 de secții de votare dintr-un total de 21.706, reprezentând 69.71% din totalul secțiilor de votare.
Din totalul alegătorilor prevăzuți în listele electorale permanente, respectiv 12.660.078 cetățeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne 6.070.098 alegători. BEC a constatat că au fost 5.980.566 voturi valabil exprimate și 425.434 voturi nule.
În favoarea reducerii numărului de parlamentari la maximum 300 s-au pronunțat un număr de 5.360.449 alegători, împotrivă fiind 671.054 alegători. Rezultatele au fost prezentate de BEC în urma centralizării datelor în procesele verbale primite și validate de la 15.132 de secții de votare dintr-un total de 21.706, reprezentând 69.71% din totalul secțiilor de votare.
Din totalul alegătorilor prevăzuți în listele electorale permanente, respectiv 12.660.078 cetățeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne în cadrul consultării populare 6.407.098 alegători. BEC a constatat că au fost 6.031.503 voturi valabil exprimate și 374.907 voturi nule.