Obligativitatea aleșilor locali de a alege între mandat și funcția de bugetar, eliminată din lege

La doar o zi după declanșarea unui ”cutremur” în administrațiile locale și județene din întreaga țară, prin intrarea în vigoare a unei modificări legislative privind incompatibilitățile din administrația publică, legiuitorii au ”dres busuiocul”, cu un amendament.
Astfel, miercuri dimineață, în ședința comună a Comisiei Juridice, a Comisiei pentru Administrație Publică și a Comisiei pentru Muncă, din Parlamentul României, a fost votat un amendament UDMR prin care a fost eliminată obligativitatea aleșilor locali de a alege între mandat și funcția de bugetar.
Abrogarea articolului din Codul Administrativ remediază situațiile aberante create, în care mii de consilieri locali sau județeni – doctori, ingineri, inspectori școlari sau pur și simplu angajați în instituții care nu au vreo legătură cu demnitatea publică atribuită în urma alegerilor, erau obligați de a alege între mandatul de ales local și serviciul pe care îl au, altfel spus între salariul obținut prin activitatea pe care o prestează și indemnizația de consilier local sau județean, care este departe mult de un salariu minim pe economie.

Recomandări

Primarul Vasile Rîmbu este mulțumit de cum se lucrează la noul drum pe două benzi din zona Școlii Gimnaziale Nr. 8 și a Grădiniței Nr. 5 din Suceava

Șoldan, la Școala Politică de Vară a TSD Suceava: „Cred în tineri! Pentru că și eu am ajuns aici datorită oamenilor care au crezut într-un tânăr”

Alin și Tibi Ușeriu vor participa, sâmbătă, la o drumeție care va promova noua variantă a traseului Via Transilvanica de la Putna la Sucevița

Cel puțin 8 consilieri județeni ar trebui să renunțe astăzi la funcție sau să se suspende de la locurile de muncă

„La loc comanda” pentru extinderea incompatibilităților la consilierii locali și județeni