O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș

Pelerinajele tradiționale prilejuite de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului i-a adunat pe credincioșii armeni în jurul Mănăstirii Hagigadar de lângă Suceava și la străvechile biserici armenești din oraș. Programul slujbelor prilejuite de marea sărbătoare a debutat joi, 13 august, cu Slujba Vecerniei la Mănăstirea Hagigadar, și se va încheia luni, 17 august, la Mănăstirea Zamca, unde va avea loc Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului, unde vor fi pomeniți ctitorii, binefăcătorii și cei ce au slujit aceste biserici de-a lungul veacurilor.

  • Obiceiurile hramului armenesc păstrate cu sfințenie, începând cu prepararea îndrăgitei supe cu urechiușe
O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș
O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș

Credincioșii armeni veniți de pretutindeni s-au adunat sâmbătă după-amiază la bisericile armenești ”Sfântul Simeon” și ”Sfânta Cruce” din Suceava pentru Slujba Vecerniei și Pomenirea morților, în cursul aceleiași zile având loc și pregătirea hramului pentru duminică, atunci când armenii au oficiat slujba sărbătorii Adormirii Maicii Domnului în Biserica Dorințelor, Hagigadar. După slujba de la Biserica ”Sfânta Cruce” a urmat binecuvântarea apei și a sării folosite la mâncăruri, urmată de prepararea tradiționalelor urechiușe din aluat și carne de vită pentru supa cu urechiușe, denumită Aganciabur în armeană.

Prepararea urechiușelor pentru supa cu același nume rămâne pentru cei care participă la acest important moment, o tradiție care păstrează credința împlinirii dorințelor. Zeci de armeni din țară, dar și din diaspora, s-au adunat în cadrul Eparhiei Armene de lângă Biserica armenească „Sf. Cruce” și au învelit în aluat carnea tocată de vită pentru formarea micilor urechiușe, credința locală spunând că la realizarea a cel puțin 40 de urechiușe ți se îndeplinește o dorință. Cei care au trudit ore întregi la prepararea acestor mici aluaturi cu carne speră acum că această putere binefăcătoare se va revărsa și asupra lor. Credincioșii cred în minunile acestei Sfinte Sărbători la Hagigadar și în tradițiile împământenite aici de sute de ani și revin aici de câte ori pot pentru îndeplinirea unei dorințe.

  • Sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Hagigadar
O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș
O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș

Vorbind despre istoria ridicării acestui sfânt locaș, legenda spune că în urmă cu cinci secole Maica Domnului li s-a arătat în vis unor negustori armeni, care au poposit o noapte pe această colină, în drumul lor spre Viena. La întoarcere, în semn de mulțumire după ce dorința lor de reușită se îndeplinise, cei doi frați armeni au construit pe colină acest sfânt lăcaș în semn de mulțumire. Biserica devenită acum mănăstire poartă numele armenesc Hagigadar, fiind cunoscută de credincioși ca Biserica Împlinirii Dorințelor.

O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș
O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș

Duminică dimineață, avându-i în frunte pe Preasfințitul Părinte Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, și pe preoţii slujitori din cadrul eparhiei, credincioșii au urcat în procesiune colina Mănăstirii Hagigadar, unde începând cu ora 10.30 s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească. Cu acest prilej, au fost aduse spre închinare și cinstire moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București. Sărbătoarea de duminică a fost dublată și de bucuria sărbătoririi Preasfințitului Părinte Episcop Datev Hagopian, care în această perioadă a împlinit 60 de ani de viață și 15 ani de când a primit darul arhieriei și a fost întronizat ca Întâistătătorul Eparhiei Armene din România. Părintele Vicar al Episcopiei Armene, Radu Holca, le-a transmis un mesaj cu această ocazie credincioșilor prezenți la Hagigadar: „Să fie credincioși și să țină în continuare aceste frumoase obiceiuri, fiindcă aceste obiceiuri ne duc mai departe. Îi așteptăm pe credincioși să vină în aceste sfinte lăcașe și să cultive aceste daruri care le avem de la Maica Domnului, Sănătatea și Pacea, cele mai importante pe care le dăruiește nouă, credincioșilor.”

O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș
O străveche tradiție a sărbătoririi Hramului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea armenească Hagigadar a adunat armeni de pretutindeni în jurul sfântului lăcaș

Credincioșii armeni veniți din eparhii precum București, Constanța, Galați, Brăila, Giurgiu și din alte comunități armenești au primit binecuvântarea prezenței în acest Sfânt Locaș, unii transmițându-ne ce au simțit prin prezența lor aici. Arman Karamian, credincios armean venit de la Giurgiu, a fost impresionat de atmosfera acestui loc sfânt și unic: „Am simțit aici la Hagigadar o atmosferă sfântă precum cea din catedrala din Ecimiadzin, Armenia, prima biserică a primului popor creștinat, cel armean. Simți mâna lui Dumnezeu în aceste două biserici. Ne bucurăm aici de ce au realizat înaintașii noștri armeni, ne bucurăm de cum i-au primit întotdeauna românii pe armeni. Pentru că ce au creat ei aici se datorează și românilor, care i-au primit și îmbrățișat pe armeni ca pe ai lor. Nimeni nu ar construi o casă, o spiritualitate, dacă nu este bine primit în acel loc. Mulțumesc astfel aici poporului român, care i-a primit de-a lungul istoriei pe armeni cu brațele deschise și cu căldură.”

După cuvântul de învățătură a urmat sfințirea strugurilor și a madaghului, care au fost împărțite credincioșilor prezenți. În cadrul prăznuirii, denumită hurban în limba armeană, au fost prezenți credincioșii armeni precum și credincioși invitați la acest festin.

Luni, 17 august, la Mănăstirea Zamca va avea loc Sfânta Liturghie, după care se va oficia Slujba Parastasului, unde vor fi pomeniți ctitorii, binefăcătorii și cei ce au slujit în aceste biserici.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a fost distins cu Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” la hramul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi

Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfânta Maria Brâncoveanu, cinstiți în Biserica „In Memoriam” Suceava și Biserica Sfintei Ecaterina din Sf. Ilie