Rele tratamente

O fetiță de 3 ani a ajuns la spital cu urme de agresiune după ce mama ei a plecat în străinătate



Spitalul Județean Suceava
Spitalul Județean Suceava

O fetiță în vârstă de 3 ani a ajuns la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava cu urme de violență pe corp, micuța fiind adusă la unitatea spitalicească de bunica sa. Aceasta din urmă luase fata în îngrijire de la mama micuței, care i-a adus-o și i-a spus să aibă grijă de copilă, întrucât ea pleacă în străinătate. Cazul de agresiune a ajuns la urechile autorității de protecție a copilului și a fost sesizat și Poliției comunale Șcheia, care a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „rele tratamente aplicate minorului”. Ancheta o vizează pe nimeni alta decât pe mama fetiței în vârstă de 3 ani de zile.
Cazul nu este unul nou pentru autorități. Fata în vârstă de 3 ani, adusă pe lume de o anume Elena Bacău, acum în vârstă de 22 de ani, din Șcheia, a fost dată în plasament imediat după ce a fost născută. Anul trecut a fost preluată de mama sa, care a ținut-o în jur de 3 luni de zile, după care a încredințat-o pentru creștere și îngrijire unei femei din Ciprian Porumbescu, Viorica Bergheaua, bunica copilei din partea tatălui.
Bunica a dus fetița la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava vinerea trecută
În luna martie a acestui an, mama a luat-o din nou la ea pe micuță, spunând că are posibilitatea să aibă grijă de ea, la domiciliul la care stătea, în comuna Șcheia. Femeia s-a răzgândit însă din nou și a dus-o pe copilă la Ciprian Porumbescu, la bunică. Aceasta din urmă a acceptat să o preia pe fată și a declarat ulterior că tânăra i-a spus că pleacă în străinătate și de aceea nu mai poate avea grijă de fiica ei. Vinerea trecută, Viorica Bergheaua a venit cu fetița la spital, cerând ajutor medical pentru îngrijirea urmelor de violență de pe corpul acesteia.
Rămâne de văzut ce vor decide autoritățile competente pentru ca acest copil să nu mai treacă prin traumele care nu l-au ocolit până acum.
Din informațiile pe care le avem, mama fetei este deja plecată din țară.



Recomandări