N-ai economist… vine Dan!



Atitudinea oribilă din februarie 2025 a președintelui Trump, secondat de vicepreședintele Vance, față de președintele ucrainean Zelenski, când îl umilea spunând că nu are ”cărți” în tranșarea conflictului cu criminalul Putin, mi-a dat termenii lingvistici pentru subiectul articolului de mai jos.

Mă întreb și vă întreb: cine are ”cărțile” în geopolitica momentului și cine doar crede sau simulează că le are?

Această zonă a conducerii din umbră, pe care mulți, uneori și eu, o consideră (o bănuiește) că face cărțile în politica internă sau internațională, în economie, viața socială, diplomație, cercetare-dezvoltare tehnologică și chiar în fenomenele cultural-artistice, generează conspiraționism și o lungă listă de acuzații interumane (mai repede interetnice) sau interstatale.

Avem, din zorii istoriei, suspecții de serviciu ai lucrăturilor din spatele ușilor închise și foarte păzite, identificați în oculta mondială, evrei, serviciile secrete și, mai nou, în aristocrația tehnică. Toți sunt extrem de bogați, preferă conducerea din spatele scenei mondiale și au o capacitate de manipulare și o rezistență la schimbările socio-economice deosebite.

Trecând din zona conspirației în alta, mai realistă și sigur nu ridicolă, personal consider că au ”cărțile” puternice, dar nu toți așii, deținătorii de semimonopoluri: petrol, gaze, minerale sensibile, tehnologii etc., cei care controlează rutele de transport – vezi cazul strâmtorilor -, dar, în primul rând, acum, cei care dețin supremația tehnologică de vârf.

Deținerea ”cărților” nu este suficientă (vezi Rusia, cu resurse fantastice, dar cu performanțe mediocre spre forțe foarte slabe). Mai important cred că este modul în care sunt jucate pe masa geopolitică. Mai precis, cum valorifică ”cărțile bune” cei pe care îi bănuim a fi păpușarii din umbră, puternici și fără scrupule.

O ”carte” des jucată după război este acordarea de împrumuturi garantate cu resursele beneficiarului, în unele cazuri devenind, cu contribuția reprezentanților statului creditat, adevărate asasinate economice, prin care se instaurează un neocolonialism mascat.

Acordarea de sprijin politic internațional unor formațiuni mai prietenoase, contra cost, evident, și penetrarea în zona de decizie a țărilor-țintă este o altă ”carte” care se joacă cu măiestrie în zilele noastre.

”Cărți” foarte puternice, deținute doar de puțini actori din umbră, sunt folosite pentru a controla instituții internaționale (FMI, BM, agențiile ONU etc.) și pentru elaborarea de reguli care să avantajeze, în principal, jucătorii foarte mari. Și atât de înjurata globalizare s-a dovedit o ”carte” de succes atât pentru jucătorii internaționali, cât și pentru țările-țintă (s-a redus sărăcia extremă de la peste 35% la 10% în 30 de ani, pe plan mondial).

Trebuie spus că un jucător bun lasă și partenerului posibilitatea de a câștiga câteva mâini, cum se întâmplă frecvent acum (excepție face China, care nu ”iartă” nimic).

În acest poker geopolitic, în care cei puternici promovează dreptul forței, statele mici și mijlocii – îmi place acest termen al limbii de lemn – trebuie să se adapteze și să se protejeze. Dreptul internațional, Carta ONU și tratatele sau angajamentele semnate sunt, în mare parte, puse între paranteze (vezi garanțiile acordate Ucrainei în 1994, prin Memorandumul de la Budapesta).

Alianțele politico-militare sau economice s-au dovedit cele mai bune și eficiente soluții. Unirea chiar face puterea, iar Statele Unite ale Europei, în cazul continentului nostru, consider a fi o inițiativă excelentă și sigură.

Revenind la jucătorii din spatele scenei și la cărțile de care dispun, consider că viitorul ne va rezerva schimbări mari. Cine va deține tehnologia cea mai avansată, laboratoarele de cercetare-dezvoltare, armate de roboți și inteligență artificială utilizate pe larg va avea cele mai mari ”cărți” și va câștiga partida supremației mondiale.

Nu cred că dacii amatori de fructe de pădure se califică pentru această competiție.



Recomandări

Suceveanul Marian Nicolay Ionescu, după primul an la Medicină în Viena: „Sunt recunoscător că am șansa să studiez aici”

Suceveanul Marian Nicolay Ionescu, după primul an la Medicină în Viena: „Sunt recunoscător că am șansa să studiez aici”
Suceveanul Marian Nicolay Ionescu, după primul an la Medicină în Viena: „Sunt recunoscător că am șansa să studiez aici”

Trei personalități, o singură legătură: Fălticeniul. Mihai Pânzaru – PIM, Gavril Pătru și preotul Vasile Liviu Mihăilă, Cetățeni de Onoare ai municipiului

Trei personalități, o singură legătură: Fălticeniul. Mihai Pânzaru – PIM, Gavril Pătru și preotul Vasile Liviu Mihăilă, Cetățeni de Onoare ai municipiului
Trei personalități, o singură legătură: Fălticeniul. Mihai Pânzaru – PIM, Gavril Pătru și preotul Vasile Liviu Mihăilă, Cetățeni de Onoare ai municipiului