Nivelul de dezvoltare, gradul de sărăcie, problemele economico-sociale, asigurarea sănătății sau a educației sunt cumplit (acesta este termenul) de diferite și mențin o distanță considerabilă între națiuni, chiar dacă atât de înjurata globalizare a redus drastic foametea extremă (prin investiții în producția locală, nu prin pomeni).
Reducerea decalajului dintre țările bogate și lumea a treia, un deziderat permanent după războiul mondial, este și în avantajul Nordului dezvoltat, pentru că sărăcia generează migrație, conflicte, insecuritatea rutelor de transport sau întreruperi în fluxul de aprovizionare cu materii prime sau energie. Iar empatia, caritatea și preocuparea față de cei în suferință din întreaga lume sunt dovezile cele mai elocvente ale gradului de civilizație al unui popor, mult deasupra averilor, poziției geostrategice sau militare.
Țările din Europa de Vest, America de Nord, Australia și Japonia au contribuit aproape în totalitate la constituirea fondurilor pentru sprijinul națiunilor slab dezvoltate pe plan alimentar, medical, educațional sau pentru combaterea pandemiilor (HIV, COVID-19, malarie, poliomielită etc.), atât din fonduri guvernamentale, cât și private. Nu comentez atitudinea noilor îmbogățiți din estul Europei sau Asiei.
Tema articolului mi-a fost sugerată de reacții dure din partea unor state, dar și a multor organizații umanitare, în momentul în care președintele Trump a dispus sistarea sprijinului american (USAID se numește programul) către zonele defavorizate, inclusiv în cazul unor proiecte sensibile (spre exemplu, combaterea HIV în Africa subsahariană). Cei afectați și, în special, ONG-urile care implementau proiectele au protestat, au dezlănțuit campanii de presă (la care s-au aliniat și țări care nu sprijină umanitar lumea a treia niciodată) și manifestă o atitudine prin care se consideră că Nordul bogat este obligat să acorde ajutoare. Și este vorba de multe miliarde de dolari.
Nu cred că un sprijin din considerente umanitare acordat pe o perioadă îndelungată poate deveni o datorie. Sunt cazuri în care acest ajutor s-a prelungit și după momentul în care națiunile beneficiare au depășit stadiul de sărăcie generală și printre cetățenii lor se numără miliardari.
Acuzarea SUA și, mai ales, a președintelui Trump de zgârcenie, pentru că a tăiat drastic ”risipa”, cum o numește el, se justifică parțial, mai ales datorită metodei brutale și lipsei argumentelor. Și Europa, un alt mare contributor la finanțarea acțiunilor umanitare pe mapamond, și-a redus mult alocările pentru lumea a treia, în favoarea protejării refugiaților din Ucraina, sprijinirii militare și financiare a statului invadat, dar și a creșterii cheltuielilor militare pentru propria apărare.
De ce nu sunt acuzate autoritățile comuniste chineze de lipsă de empatie sau de acordare de ajutoare doar în condițiile garantării împrumuturilor (nu fac cadouri decât ca mită), cu bogățiile naturale sau concesiuni de terenuri agricole și rețele de transport? Prin comportamentul său, China a preluat calitatea de asasin economic.
Pe cine așteptăm să suplinească retragerea Nordului din campania umanitară globală? Noii ”tigri asiatici”, India, țările cu resurse minerale și energetice importante? Slabe șanse.
Rusia sprijină țările slab dezvoltate cu arme și mercenari (vezi Africa de Vest) și, în general, întreaga planetă, prin finanțarea războaielor hibride pentru a le mobiliza împotriva Vestului democratic. Iranul, cu petrodolarii săi, sprijină terorismul în Orient, dar și în Europa, iar alte dictaturi (Coreea de Nord, Cuba, Nicaragua sau unele state africane) nu pot salva din sărăcia extremă nici propriile popoare, cu toate lozincile mobilizatoare.
Viitorul trebuie să asigure un sprijin material și financiar pentru statele sau regiunile lovite de calamități (cutremure, inundații, secetă extremă etc.), prin forme de organizare la nivel mondial (ONU), zonal (UE, SUA) sau individual (sunt și miliardari dispuși la acțiuni caritabile). De dorit însă sunt politicile, în primul rând ale statelor beneficiare, de atragere a investițiilor pentru dezvoltare. Globalizarea a scos multe țări din subdezvoltare și reducerea numărului celor cu ”mâna întinsă”, în favoarea celor care își asigură demn drumul în viață.




