Orice națiune care se respectă elaborează, actualizează și promovează o politică economico-socială pe termen mediu și lung, menită să asigure o dezvoltare durabilă – rețineți termenul foarte folosit în trecut, acum uitat – pe plan industrial, tehnologic (marea provocare a momentului!), al valorificării resurselor materiale, financiare sau umane și al unei distribuiri cât mai echitabile a beneficiilor între partenerii sociali, angajatori, angajați, spre exemplu.
Pentru ca o creștere economică să se petreacă fără tensiuni, greve, blocaje financiare sau de aprovizionare, nemulțumiri generale în societate etc., este de dorit realizarea unui optim al dezvoltării. Ideal ar fi ca toți membrii societății să se bucure de rezultatele progresului în mod aproape egal și bunăstarea să cuprindă toate segmentele comunității, inclusiv pe cei cu o contribuție minoră sau fără contribuție, precum copiii sau bătrânii. Realizarea acestei societăți este extrem de dificilă, dar măsuri pentru construcția ei trebuie luate începând cu elaborarea unui cadru legislativ, sarcină expresă a clasei politice.
Este dificil de cuantificat un proces de dezvoltare optim, dar aplicarea principiului win-win (toți să câștige) în relațiile între partenerii sociali și obținerea de rezultate maxime cu cheltuieli minime în evoluția națiunii pe plan economic ar putea sintetiza parțial acest demers.
Realizarea practică a unui optim depinde de un număr imens de necunoscute, de la condițiile (realitățile) specifice fiecărei națiuni până la situația geopolitică a zilei. Poate prognoza cineva evoluția tehnologiei de vârf (motorul principal al dezvoltării actuale), evoluția pieței mondiale în general (dar mai ales a produselor ”sensibile”), dependența de politicile marilor puteri sau efectul conflictelor armate din Orient, Africa sau chiar Europa? Și am amintit doar foarte puțini dintre factorii care determină dezvoltarea și distribuirea beneficiilor ei. Cu o politică economico-socială realistă și eficientă, putem optimiza dezvoltarea, dar pe termen scurt. Este cineva preocupat de o astfel de acțiune pe plan intern? Răspunsul vă aparține.
Pentru o abordare teoretică, dar cu posibilitatea de a o pune și în practică, realizarea unui optim trebuie să o legăm, pe plan mondial (relații externe, în primul rând), de adoptarea, cu bună-credință, a regulilor Organizației Mondiale a Comerțului (obligatorie teoretic pentru toți membrii ONU), a normelor de bune practici în relațiile interstatale și de renunțarea la ”dreptul forței”, prea des prezent acum.
Este extrem de dificil să influențezi pozițiile de monopol agresiv ale unor state (OPEC pentru hidrocarburi, China pentru minerale rare etc.) în sensul unor politici de prețuri care să avantajeze și beneficiarii. Nu vor scădea prețurile de bunăvoie, iar optimul economic la scară națională sau mondială va fi puternic afectat. Și acesta este doar un exemplu.
Probabil apar cam prea idealist, adică cam dus cu sorcova, dacă consider că inteligența artificială, cu capacitatea ei imensă de a stoca, analiza și corela date, ar putea aduce un plus de eficiență în optimizarea vieții economico-sociale. Măcar parțial și pe termen scurt. Cel mai probabil, eficiența AI se va vedea (vezi cercetările în medicină, materialele necesare dezvoltării industriei de vârf, educație etc.) și va sprijini omenirea într-o dezvoltare mai rapidă și în reducerea risipei de energie, minerale sau forță de muncă. Pericolul este că AI poate optimiza și cursa înarmărilor, războaiele hibride și manipularea în masă pe care le observăm acum. Avem nevoie de pace pentru o creștere economică solidă, o îmbunătățire a nivelului de trai și o reducere a sărăciei extreme, adică spre o dezvoltare optimă și echitabilă a lumii.
În ceea ce privește România și optimul economico-social, trebuie să spun că, din păcate, nu avem nici măcar un program de țară pe termen mediu în această direcție. Ce să optimizăm? Neantul? Sau achiziția de fructe de pădure?



