Modificarea Codului Muncii este pozitivă, dar angajările depind de strategia companiilor-investitori



Investitorii străini spun că modificările Codului Muncii au efecte pozitive asupra pieței forței de muncă, menționând totodată că politica lor de angajări depinde de strategia privind extinderea și dezvoltarea activității.
„Salutăm adoptarea noilor documente privind legislația muncii, nu includ toate propunerile noastre, dar sunt un pas înainte. Pentru creșterea economică a României, pentru dezvoltare este esențială dezvoltarea activității economice, stimularea investițiilor astfel încât gradul de ocupare a forței de muncă să crească, taxele la buget să crească și statul să poată rezolva probleme sociale”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, Radu Enache, directorul general al Hewlett-Packard România și șeful comitetului privind piața muncii din cadrul Camerei de Comerț Americane în România (AmCham).
În opinia sa, faptul că între 2 și 9 mai, după intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, numărul de contracte de muncă noi încheiate a fost de peste 100.000, validează că modificarea legislației muncii este eficientă.
Întrebat dacă HP a făcut angajări încurajată de condițiile noului Cod al Muncii, Enache a arătat că și până acum compania recruta în funcție de performață.
„Am făcut angajări, dar modificarea Codului Muncii nu a afectat acest proces pentru că noi recrutam și până acum după performanță. Angajam oameni care voiau să muncească. Vom continua angajările, iar în acest an vom avea încă 600 de noi angajați la HP, cu contract de muncă permanent”, a arătat Enache.
În același timp, Carmen Neagu, regional executive SEE al GE Energy, a adăugat că politica de angajări depinde de strategia fiecărei companii, codul muncii nefiind o stavilă.
„Am făcut angajări, dar angajările țin cont de strategia fiecărei companii privind extinderea. Este important, de asemenea, să avem o strategie energetică clară în acest sens. Angajam și până acum pe criterii de performanță, aveam un cod al muncii intern. Ne-am bucurat însă că subcontractanții noștrii au extins angajările”, a adăugat Neagu, care ocupă funcția de vicepreședinte al AmCham.
Premierul Emil Boc a anunțat la începutul săptămânii că intrarea în vigoare a noului Cod al muncii și controalele complexe, dispuse pentru depistarea muncii la negru, au determinat creșterea numărului de contracte de muncă cu 102.870 într-o singură săptămână.