Ministrul Educației, universitarul sucevean Mihai Dimian, îndeamnă cadrele didactice care au experiența, competența și motivația necesare să participe la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ.
Ministrul spune că, deși un astfel de concurs presupune un efort considerabil pentru cei care aleg să participe, școala românească are nevoie de manageri selectați pe baza competenței și a unui proces de evaluare, nu de soluții interimare prelungite la nesfârșit.
„Un mandat obținut prin concurs înseamnă stabilitate, predictibilitate și legitimitate în exercitarea funcției”, transmite Mihai Dimian. Potrivit acestuia, ocuparea funcției prin concurs oferă directorilor posibilitatea de a construi și pune în aplicare proiecte manageriale pe termen lung.
Ministrul consideră că sistemul de educație trebuie să renunțe la ceea ce numește „cultura provizoratului” și să se bazeze pe directori stabili, selectați prin concurs, care să aibă autoritatea și timpul necesare pentru a-și pune în aplicare proiectele pentru școlile pe care le conduc.
Dimian precizează că, la nivelul Ministerului Educației, a fost pregătită legislația necesară organizării concursului. El își exprimă speranța că procesul va continua indiferent de cine va ocupa, în perioada următoare, conducerea ministerului.
În contextul profesionalizării managementului școlar, ministrul amintește și investiția „Formarea personalului de conducere din domeniul educației”, derulată prin PNRR, în cadrul căreia au fost formate peste 10.000 de cadre didactice în domeniul managementului educațional.
Finalul mesajului lui Mihai Dimian pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar este unul direct: „Pregătiți-vă și participați la concurs!”.
- 258 de posturi de conducere în județ
La nivelul județului Suceava, sunt scoase la concurs 181 de posturi de directori și 77 de posturi de directori adjuncți.
Înscrierile, adică depunerea dosarelor pentru concurs, sunt programate între 14 septembrie și 2 octombrie, iar lista finală a candidaților admiși și respinși va fi publicată pe 9 octombrie.
În cadrul unei sesiuni de concurs un candidat poate opta pentru maximum trei funcții de conducere publicate vacante pentru concurs.
Cei care vor să ocupe fotoliul de director vor trebui să susțină trei probe care vor fi înregistrate audio-video.
Prima etapă, din 13 octombrie, testează competențele și aptitudinile personale, printr-un test de 20 de întrebări, pentru care este necesară minimum nota 6.
Urmează proba scrisă, din 20 octombrie, axată pe management și legislație școlară, unde pragul de promovare este 7.
Candidații ajunși la interviu (12-27 noiembrie) trebuie să prezinte și un proiect de plan managerial, care este evaluat separat și trebuie, de asemenea, promovat cu minimum 7.
Interviul poate dura cel mult 45 de minute.
Rezultatele finale ale concursului pentru directori și directori adjuncți vor fi afișate pe 9 decembrie 2026.






