Micii tenismeni rădăuțeni au participat cu succes la turneul Cupa Bico Industries de la Piatra Neamț, o competiție aflată în calendarul Federației Române de Tenis.
Astfel, Elisa Săndulean, sportivă pregătită de către Ciprian Onufrei la Bucovina Tennis Club, s-a clasat pe poziția secundă în concursul fetelor în vârstă de 12 ani, fiind devansată de Patricia Ardeleanu, de la CS Tema Onești.
Tot pe locul al doilea s-a clasat și Rareș Rusu, la categoria de vârstă băieți 10 ani. Sportivul antrenat de George Rusu la ACS Campionul Junior Bucovina a fost depășit în ierarhie de Anton Frecăuțan, de la Condor Piatra Neamț.








