Doi bărbați au ajuns la spital, vineri după-amiază, după ce mașina cu care se deplasau pe șoseaua de centură Rădăuți a fot scăpată de sub control de șofer după o manevră bruscă și s-a răsturnat. Cercetările polițiștilor au arătat că șoferul a tras de volan pentru a evita un biciclist, fiind evitată probabil o tragedie.
Accidentul a avut loc vineri după-amiază, în jurul orei 16.00, pe șoseaua de centură Rădăuți.
Conform cercetărilor polițiștilor, șoferul autoturismului marca Mercedes Benz conducea având direcția de deplasare dinspre Rădăuți către Volovăț, și a intrat imprudent în depășirea unui biciclist care se deplasa în fața sa.
Biciclistul , din Volovăț, a efectuat și el un viraj la stânga fără să se asigure în prealabil, spre autoturism, fiind acroșat ușor.
Autoturismul Mercedes s-a răsturnat în șanțul de pe partea stângă a carosabilului.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Rădăuți cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Salvatorii i-au preluat pe cei doi bărbați din mașina răsturnată, aceștia având traumatisme la nivelul capului, șoferul, respectiv o plagă la nivelul brațului, pasagerul.
Biciclistul nu a suferit leziuni.
În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul șoferului a rezultat alcoolemie 0, iar în cazul biciclistului concentrația de 0,15 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.






