Un caz șocant de ucidere a unui nou-născut de către mamă a fost judecat la instanța din Câmpulung Moldovenesc, după o anchetă prealabilă de aproximativ trei ani în care procurorii au stabilit că femeia a avut o puternică stare de tulburare psihică, astfel că fapta nu a fost încadrată la omor.
Prin sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc de marți, 25 august, inculpata a fost condamnată la pedeapsa minimă prevăzută de Codul Penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”ucidere a nou-născutului de către mamă”, respectiv un an de închisoare, în regim de detenție.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
- Complicele la faptă nu a mai apucat să fie condamnat
Din cercetările polițiștilor și ale procurorilor de la Câmpulung Moldovenesc a rezultat că, în noaptea de 2 spre 3 mai 2022, inculpata Nicoleta F. s-a deplasat la domiciliul lui Simion G., unde a născut la termen un băiețel. Din cercetări a rezultat că bărbatul nu era tatăl copilului sau iubitul femeii, ci doar a primit-o în locuința sa înainte de a naște, la rugămintea ei. La scurt timp după ce a născut singură, femeia a băgat copilul într-o sacoșă din plastic, unde acesta s-a asfixiat.
Cercetările demarate a doua zi, pe 3 mai 2022, când polițiștii au avut primele informații despre grozăvie, au indicat că mama i-a solicitat apoi bărbatului să ia sacoșa și să o arunce. Bărbatul a aruncat sacoșa în wc-ul din spatele casei, după care a ascuns hainele purtate de inculpată înainte și după naștere, haine care erau pătate de sânge. Mama a fost ajutată să se schimbe și să plece din locuință, în încercarea evidentă a celor doi de a ascunde fapta.
Polițiștii au fost cei care au descoperit cadavrul, în baza unor informații, în după-amiaza zilei de 3 mai 2022. La ora la care l-au căutat de bărbat, acesta se afla la un bar, unde consuma băuturi alcoolice, se mai dezvăluie în rechizitoriul procurorilor.
Prin urmare, procurorul de caz a constatat, fără dubiu, că în cazul bărbatului este vorba de complicitate indirectă. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de ”favorizarea făptuitorului”, respectiv de infracțiunea de ”nedenunțare”.
Procurorii au subliniat în rechizitoriul de trimitere în judecată că între momentul infracțiunii și momentul depistării de către organele de poliție inculpatul a rămas în pasivitate față de obligația de a anunța infracțiunea contra vieții, fapt care nu poate fi pus pe seama tulburării produse de comiterea faptei.
În cazul bărbatului, instanța a dispus încetarea procesului penal, deoarece acesta a decedat.
- Medicii legiști au confirmat că bebelușul s-a născut viu și viabil
Necropsia a arătat că nou-născutul de sex masculin era născut la termen, viu, cauza morții fiind asfixia.
În cazul mamei, ancheta a fost de lungă durată pentru că femeia a fost expertizată psihiatric. Conform raportului final de expertiză psihiatrică, mama a comis fapta în stare de tulburare psihică cauzată de naștere. Conform Codului Penal, uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Rămâne de văzut dacă procurorii vor face apel împotriva sentinței judecătorilor de la Câmpulung Moldovenesc ori dacă aceasta va rămâne definitivă.






