Sfânta Lumină de la Ierusalim sau „Focul Sfânt” este cea mai evidentă dintre minunile creștine care se petrec în Biserica Ortodoxă, patriarhul ortodox din Ierusalim neavând un tipic scris referitor la rânduiala săvârșită pentru coborârea acesteia, dar având în schimb tipărită rugăciunea specială.
„Sfânta Lumină de la Ierusalim sau «Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai clară dovadă a dreptei credințe, cea mai evidentă dintre minunile creștine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, care a oferit detalii mai puțin cunoscute de publicul larg referitoare la ceea ce se petrece în Sfântul Mormânt, în timpul rânduielii liturgice din Sâmbăta Mare.
Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârșită pentru coborârea Luminii Sfinte. Patriarhii care au săvârșit acest ritual au lăsat puține mărturii cu privire la acest moment.
În schimb, rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini există într-o formă tipărită. Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Originea rugăciunii nu este cunoscută.
Restul slujbei este săvârșit întocmai cu tradițiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orală sau prin însemnări liturgice disparate.
În prezent, se cunosc două descrieri ale ritului. Una, cu puține detalii, care aparține lui Lionel Cust, un ofițer districtual britanic în Ierusalim, publicată într-o colecție de rapoarte confidențiale asupra statu-quoului Țării Sfinte la sfârșitul anilor 20 ai secolului trecut, și alta aparținândlui Ioanna Tsekoura, din anii 90 ai aceluiași secol, apreciată de fostul patriarh Diodoros al Ierusalimului ca fiind o sursă demnă de încredere. Informații despre Sfânta Lumină aduce și Episcopul Auxentios al Foticeii în cartea sa „Lumina Sfântă de la Ierusalim”.
Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă.
Primul, perchiziționarea Sfântului Mormânt, durează o oră și are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziția implică trei inspecții separate care încep la ora 10.00 și este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezența clericilor armeni, copți și iacobiți.
Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea ușii Sfântului Mormânt, se petrece la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale ușii, sigilând-o cu ceară. În jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă și arabă „Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim!”.
Urmat de episcopi și ceilalți clerici, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în fața intrării. În timp ce se cântă „Lumină lină”, Patriarhul își scoate veșmintele și mitra și se supune percheziționării primarului orașului și șefului poliției, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. După acest moment, se deschide ușa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră înăuntru însoțit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care ușa este închisă.
În interior, Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă și cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ținută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conținând câte 33 de bucăți. Cu acestea va transmite Lumina Sfântă. În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească rugăciunea pentru pogorârea Luminii Sfinte.
După ce rostește această rugăciune, Sfânta Lumină aprinde candela de pe Sfântul Mormânt și cele patru legături de lumânări. Patriarhul iese în Capela Îngerului unde dă unul din mănunchiuri episcopului armean, apoi, printr-o deschizătură a Sfântului Mormânt, dă lumină unui preot arab ortodox, care o duce în Biserica Anastasis pentru a o împărți credincioșilor. La cealaltă deschizătură, înmânează un alt mănunchi de lumânări, încât lumina să poată fi luată de catolicosul armean. Bate apoi la ușă și când se deschide iese împreună cu episcopul armean, trecând flacăra preoților copți și iacobiți, precum și celorlalți care așteaptă afară.
Patriarhul se întoarce apoi la reședința sa.
Despre momentul suprem, părintele Constantin Galeriu, care a participat la Învierea de la Ierusalim, povestea că acolo toată lumea e într-o încordare și într-o așteptare unică, divină.
„Am înaintat de la altarul bisericii până în pragul ei, la câțiva metri de ușa capelei Sfântului Mormânt în acea stare de har, de rugăciune. Doamne, m-ai învrednicit să ajung aici, am spus. Deodată, din întuneric au trăsnit săgeți de lumină, ca niște fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. Și, deodată, un glob de lumină a trăsnit dinăuntrul capelei și a fugit către Biserica Golgotei. Când am privit atunci spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această lumină cel puțin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea și nu se mistuia. Vom încerca să tâlcuim de ce pe urmă își schimbă chipul. Nu ea se schimbă, ci contactul cu lumea o face să se schimbe. La început ea nu arde, așa încât unii își dădeau cu ea pe față, alții treceau cu mâna prin ea. Chiar la sfeșnicul pe care îl aveam eu mulți veneau și puneau mâna în flacără. Însă, după câteva minute, când ea se unește cu firea noastră – noi toți avem harul lui Dumnezeu în noi, dar de multe ori ne depărtăm de el prin păcatele noastre, și firea noastră parcă nu mai arată întotdeauna că purtăm har – datorită contactului cu lumea de aici, începe să capete și chipul lumii acesteia. E o unire între cer și pământ, între lumina divină și lumina noastră. Așadar, până în ziua de astăzi se petrece taina aceasta pe care am văzut-o cu ochii mei”, spunea părintele.
Toți credincioșii din România primesc Lumina Sfântă de Înviere, adusă de la Mormântul Sfânt de o delegație a Patriarhiei Române, condusă de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Delegația este așteptată la aeroport de preoții din Arhiepiscopie.
În Noaptea de Înviere ea este împărțită credincioșilor împreună cu bucățele de pâine stropită cu vin „Paște”.
Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc, duminică, Paștele. În religia creștină Paștele sărbătorește Învierea lui Iisus Hristos, la trei zile după crucificarea sa în Vinerea Mare. Paștele creștin derivă din Paștele evreiesc și este, de asemenea, cea mai sfântă sărbătoare din calendarul creștin care simbolizează renașterea și mântuirea promisă după moarte. Paștele creștin are loc aproape în aceeași perioadă în care se sărbătorește Paștele evreiesc, pentru că, potrivit Bibliei, Isus a înviat în zilele în care iudeii țineau această festivitate.
