Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a finalizat și recepționat toate cele 19 obiective de investiții pentru corectarea torenților în fondul forestier proprietatea publică a statului din cadrul proiectului „Lucrări de corectarea torenților pentru reducerea riscurilor generate de viituri torențiale în bazinetele amplasate în fondul forestier național”.
Lucrările au fost efectuate pe raza județelor Bacău, Buzău, Suceava, Neamț, Hunedoara, Prahova, Vâlcea și Vrancea.
Acestea au fost finanțate cu suma de 109,56 milioane lei, fără TVA, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în baza contractului semnat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de coordonator de reformă și investiții.
Obiectivul principal al proiectului constă în reducerea riscului de inundații în zonele cu risc de formare a viiturilor torențiale.
În cadrul proiectului au fost executate atât lucrări de corectare a torenților, precum baraje, praguri, traverse, canale, cât și lucrări de ameliorare a terenurilor degradate, prin împăduriri, înierbări și construirea de gărdulețe de nuiele, pentru atenuarea scurgerilor de pe versanți.
În urma acestei investiții, au fost restaurate albii torențiale pe o lungime de 42,51 kilometri, au fost refăcute 26 de structuri deteriorate de reținere a aluviunilor, au fost realizate 203 construcții noi aluvionare, din care 58 prevăzute cu scări pentru pești, au fost împădurite 11,1 hectare, au fost realizate gărdulețe de nuiele cu o lungime de 1.382 metri, au fost realizate înierbări pe 2,19 hectare și garnisaje pe o lungime de 1.885 metri, toți indicatorii proiectului fiind realizați. În urma lucrărilor, 21 din structurile existente refăcute au fost prevăzute cu scări pentru pești.
Lucrările de corectare a torenților diminuează undele de viitură din zonele montane, rețin aluviunile, protejează fondul forestier, infrastructura de transport și comunitățile din aval, prin reducerea riscului de inundații.
RNP – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.






