Aprobarea finanțării pentru împrejmuirea și construirea unui zid de sprijin la viitoarea creșă mare de pe strada Paris nr. 1, din cartierul Europa (zona Tătărași), în ședința de Consiliu Local Suceava de vineri, a fost salutată de fostul viceprimar Lucian Harșovschi, care a făcut și o serie de remarci mai ”acide”.
”După doi ani de blocaj, astăzi se deblochează și creșa din cartierul Europa, de pe strada Paris.
Un proiect aprobat și demarat prin Compania Națională de Investiții de administrația din care am făcut parte, alături de cealaltă creșă din cartierul Tineretului. De ce a fost blocat timp de doi ani?
Pentru că ni s-a spus că terenul necesită un zid de sprijin și că locația aleasă nu este una bună.
O scuză puerilă, care ascunde lipsa de viziune și de aplecare către problemele reale ale sucevenilor”, spune Lucian Harșovschi, menționând că ambele creșe sunt în două cartiere tinere, în zone în care au fost puse la dispoziție terenuri de case pentru tineri.
”Da, terenul necesita un zid de sprijin și acum doi ani. Și îl necesită și astăzi. Mai mult, este interesant că soluția pe care o propun astăzi este aceeași soluție pe care o blamau atunci, inclusiv în ședințele Consiliului Local. Atunci era o problemă. Astăzi, aceeași soluție devine bună. Diferența? Au trecut doi ani.
Cele două creșe au fost aduse în municipiul Suceava prin proiecte aprobate și demarate de vechea administrație. Investițiile au fost obținute pentru comunitate, iar lucrările trebuiau să meargă înainte, nu să fie ținute pe loc din motive politice”, precizează Harșovschi.
El a adus în discuție și situația celeilalte creșe, din cartierul Tineretului, unde vechea administrație a adus investiția, a construit inclusiv zidul de sprijin, dar creșa a ajuns să fie inaugurată fără racorduri la toate utilitățile.
Revenind la deblocarea realizării creșei din cartierul Europa, el a spus: ”Mai bine mai târziu decât niciodată. Pentru că, în final, sucevenii trebuie să beneficieze de proiectele gândite pentru comunitate și de investițiile realizate cu bani de la Guvern.
Dar în acești doi ani, câți copii din zonă au mers deja la grădiniță și nu au mai putut beneficia de o creșă care putea fi construită și pusă în funcțiune?”
Concluzia sa: ”Așa s-a întâmplat cu prea multe proiecte importante pentru Suceava: au fost blocate, întârziate sau lăsate să aștepte. Sucevenii nu au nevoie doar de linii trase pe asfalt, taxe și impozite mai mari. Au nevoie de investiții. De proiecte. De creșe, școli, drumuri și infrastructură. Iar proiectele bune pentru comunitate trebuie finalizate, nu blocate, pentru că sucevenii au nevoie de ele acum, nu peste încă 2-3 ani de promisiuni”.
O interpelare a sa în privința acestor obiective de investiții care trebuiau continuate a fost făcută și în urmă cu mai bine de un an de zile, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local în care s-au cam încins spiritele.






