Prima probă din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat, cea la limba și literatura română, s-a desfășurat luni, 10 august.
Cinci centre de examen au organizat testarea (Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava, Colegiul ”Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic ”Regele Ferdinand I” Rădăuți, Liceul cu Program Sportiv Suceava). S-au înscris 560 de candidați, 64 au absentat, iar unul, absolvent al Centrului de Studii ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din Câmpulung, a fost eliminat pentru că a încercat să copieze.
Centrul zonal de evaluare pentru această sesiune este Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” Suceava.
Candidații au primit două tipuri de subiecte (diferențele au fost doar la ultima cerință a variantei), unele adaptate profilului real, vocaţional sau tehnologic şi unele adaptate profilului uman sau pedagogic.
Testarea a avut o durată de trei ore, timp în care elevii au avut de rezolvat subiecte structurate pe trei mari cerinţe, prima cu mai multe sub-puncte.
La subiectul al III-lea, elevii de la Real au avut de făcut un eseu de minimum 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text narativ aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.
În schimb, elevii de la Uman și pedagogic au avut de scris un eseu în care să prezinte particularități de construcție a unui personaj într-un text narativ aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.
În ceea ce privește subiectul I, A, comun la ambele profiluri, elevii au primit un fragment din volumul „La Iași. În vreme de război”, de Maria Filotti, pe baza căruia au avut de răspuns la mai multe întrebări.
La punctul B au avut de argumentat dacă implicarea în acțiuni civice este importantă sau nu în situații de criză, raportându-se atât la textul dat, cât și la experiența personală.
La al doilea subiect, candidații au avut de explicat rolul unor notații dintr-un fragment de Ion Băieșu, ”Chițimia”.
- Calendar
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
11 august 2026 – proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), 12 august 2026 – proba la alegere a profilului și specializării, 13 august – Limba și literatura maternă.
Pe 18 august vor fi afișate rezultatele inițiale (până la ora 12:00). Contestațiile se vor depune marți, 18 august, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 19 și 20 august. Rezultatele finale vor fi publicate luni, 24 august.
Reamintim că un candidat este declarat promovat dacă îndeplinește, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise (fiind notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea) și finalizează examenul cel puțin cu media 6 la probele scrise.
În zilele în care se desfășoară probele scrise, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea exclusiv a eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.






