Situație tot mai „fierbinte” la ACET Suceava, deși principalul obiect de activitate al societății este furnizarea de apă rece și servicii de canalizare.
După schimbările de la finele lunii iulie, care au adus o nouă conducere la vârful ACET, de la 1 august, prin numirea ca director a lui Lorand Ercse, urmată de decizia de desființare a posturilor actualilor directori, retrogradați la nivel de șefi de divizie, în paralel cu înființarea a două posturi noi, de directori adjuncți, noi mutări se anunță pe tabla de șah. Mai exact, noi schimbări.
Una a fost cea a actului constitutiv al societății furnizoare de servicii de apă-canalizare. Decizia a fost luată marți, într-o ședință extraordinară a acționarilor, care au votat propunerea de modificare cu peste 72% din voturi, „în vederea armonizării prevederilor statutare cu legislația în vigoare”.
Practic, s-a luat o decizie prin care se urmărește protejarea intereselor acționarilor societăţii, pachetul majoritar fiind deținut de Consiliul Local Suceava.
Într-o nouă ședință AGA ACET, care a avut loc imediat după prima, au fost revocați doi membri ai Consiliului de Administrație – Lorand Ercse, actualul director al ACET, și Andrei Păduraru.
În locul acestora au fost numiți Loredana Mihailă, care a revenit practic în CA, după o lună și jumătate de la schimbare, dar și Florin Hrebenciuc.
O nouă ședință, a CA-ului de la ACET, cu componența actuală, ar putea însemna o nouă rundă de schimbări la operatorul regional de apă – canal, cu peste 900 de angajați la nivelul județului.






