Jandarm lovit în timpul intervenției la un scandal

Jandarm lovit cu pumnul în față în timpul intervenției la un scandal
Jandarm lovit cu pumnul în față în timpul intervenției la un scandal

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au anunțat că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, sub acuzația că a lovit cu pumnul în față un jandarm. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 22 spre 23 martie a.c., în jurul orei 0.20, când un sergent major jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a intervenit pentru a aplana un conflict într-un bar, iar în interior a fost lovit cu pumnul în față, suferind leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.
„Față de inculpat a fost dispusă luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, stabilindu-se mai multe obligații, printre care și aceea de a nu se apropia de persoana vătămată și de martorii din dosar”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Recomandări

Doi suceveni care și-au bătut soțiile, reținuți în arest deși victimele au dat înapoi pe linie de anchete penale

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață