Decizie

Irina Vasilciuc și-a primit atribuțiile de administrator public



Irina Vasilciuc va coordona mai multe structuri din cadrul CJ Suceava
Irina Vasilciuc va coordona mai multe structuri din cadrul CJ Suceava

Consilierii județeni au aprobat în ședința de ieri atribuțiile pe care le va avea noul administrator public al județului, Irina Vasilciuc. Potrivit hotărârii care fost aprobată de deliberativul județean, Irina Vasilciuc va coordona mai multe structuri din cadrul CJ Suceava, respectiv direcția economică, serviciul de proiecte cu finanțare externă din cadrul Direcției generale de dezvoltare, serviciul de organizare, salarizare și resurse umane, precum și compartimentul de achiziții publice din cadrul Direcției tehnice și investiții. De asemenea, Irina Vasilciuc va coordona și serviciul de implementare a proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Administratorul public al județului va exercita atribuțiile de ordonator principal de credite la Consiliul Județean și la unitățile subordonate acestei instituții. De precizat că președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, își exercită atribuțiile de ordonator principal de credite delegate în situațiile pe care le apreciază ca atare.
Irina Vasilciuc a preluat postul de administrator public al județului începând cu data de 1 aprilie 2011. Vasilciuc a promovat cu media generală 10 concursul susținut pentru ocuparea postului de administrator public. Postul de administrator public al județului Suceava a fost înființat pentru prima dată în anul 2008, imediat după ce Gheorghe Flutur a obținut funcția de președinte al Consiliului Județean. La vremea respectivă, postul de administrator public a fost ocupat de Petru Luhan, care ulterior a fost ales europarlamentar. După plecarea lui Petru Luhan în Parlamentul European, în toamna anului 2009, postul de administrator județean a fost desființat. Postul a fost reînființat la propunerea șefului administrației județene, Gheorghe Flutur.