Biblioteca Municipală „George Bodea” din Câmpulung Moldovenesc a fost, din nou, gazda unui eveniment cultural deosebit. La 10 septembrie 2026, iubitorii de literatură s-au întâlnit cu istoricul și scriitorul Ioan Popoiu, pentru lansarea celor mai recente două volume ale sale, apărute în acest an la Editura Aius din Craiova: romanul autobiografic „Tărâmul pierdut” și volumul de poezie „Monolog la castel”.
Întâlnirea, moderată de bibliotecara Ana-Maria Ispir, a reunit oameni de cultură, scriitori, profesori și cititori, într-o atmosferă în care literatura a devenit, pentru câteva ore, un spațiu al memoriei, al reflecției și al dialogului.
Prima analiză a celor două volume i-a aparținut prof. Dorina Ghideon, care a oferit publicului o amplă și pertinentă perspectivă asupra personalității și operei lui Ioan Popoiu.
În lectura sa, „Tărâmul pierdut” poartă amprenta formației de istoric a autorului. Cronologia, precizia detaliului și raportarea la adevărul istoric se împletesc aici cu memoria și cu ficțiunea, transformând experiența personală într-o mărturie cu valoare mai largă. Romanul urmărește devenirea omului, a intelectualului și a scriitorului, dar și relația sa cu o epocă marcată de comunism, de Revoluția din 1989 și de frământările unei generații.
Un loc important în analiză l-a ocupat și „Monolog la castel”, volum în care poezia devine un spațiu al interogației și al căutării de sine. Dramatică, reflexivă, uneori polemică, poezia lui Ioan Popoiu pune sub semnul întrebării lumea contemporană, caută sursa răului și privește cu luciditate condiția omului. Referințele culturale, de la Shakespeare, Goethe și Nietzsche până la Eminescu, Dostoievski, Cioran, Nichita Stănescu sau Labiș, construiesc un univers poetic dens, în care întrebarea devine adesea mai importantă decât răspunsul. Au fost remarcate, de asemenea, motivele lui Icar, Faust și Don Quijote, imaginea unei lumi în care omul riscă să devină o simplă himeră, dar și permanenta tensiune dintre ideal și realitate, dintre credință și îndoială, dintre luciditate și resemnare.
În fața unei asemenea analize, am preferat ca în intervenția mea să așez cele două volume într-o relație de complementaritate. Am pornit de la o idee simplă: „Tărâmul pierdut” și „Monolog la castel” exprimă două preocupări esențiale ale autorului – timpul pe care l-a trăit și timpul pe care îl poartă înlăuntrul său. Ioan Popoiu este, înainte de toate, un intelectual format în spiritul istoriei. Volumele sale dedicate trecutului românilor confirmă această vocație. Dar, dacă istoria consemnează și explică timpul, literatura îi oferă posibilitatea de a-l retrăi prin memorie.
De aceea, am văzut în „Tărâmul pierdut” nu doar un roman autobiografic, ci și o carte despre memorie, timp și identitate. Din Șivița natală până la Câmpulung Moldovenesc, autorul traversează copilăria, școala, studenția, începuturile profesionale, experiența comunismului și Revoluția, transformând povestea unui om într-o mărturie despre o generație și despre o lume care nu mai există în forma ei de odinioară.
Dacă în „Tărâmul pierdut” autorul privește spre timpul care a fost, în „Monolog la castel” privirea se întoarce spre interior. Poezia sa este una a întrebărilor despre ființă, timp, moarte, credință și sens. De aceea, cele două cărți pot fi citite împreună: una recuperează o lume prin memorie, cealaltă caută lumea nevăzută din adâncul omului.
După această primă parte a întâlnirii, dialogul a continuat prin intervențiile celor prezenți.
Prof. ing. dr. Ion Barbu a oferit o lectură critică și polemică a romanului „Tărâmul pierdut”. Pornind de la propriile impresii de lectură, a ridicat întrebări privind titlul, caracterul autobiografic al cărții, unele dintre relațiile prezentate și felul în care sunt evocate anumite locuri și momente ale trecutului. Chiar dacă perspectiva sa a fost una diferită de celelalte, intervenția a adus un element necesar într-o asemenea întâlnire: libertatea de a citi și de a judeca literatura dintr-un unghi propriu.
Poeta Gabriela Braha Strugaru a mărturisit că romanul i-a oferit posibilitatea de a-l cunoaște mai bine pe autor, apreciind calitatea scriiturii și alegând să citească public câteva fragmente care au impresionat-o. A revenit apoi la poezie, prin lectura versurilor din „Monolog la castel”, alegând poemul „Între nefericire și absență”.
Intervențiile ec. Mariana Rușcăreanu și prof. Zina Cucoș au lăsat, la rândul lor, poezia să vorbească direct publicului. Au fost rostite versuri din poemele „Omul Zeu”, „Tot ce poate fi mai rău”, „În miezul ființei” și „Aventură sinucigașă”, fiecare lectură adăugând o altă nuanță universului poetic al autorului.
Scriitorul Traian Nistiriuc-Ivanciu s-a oprit asupra destinului și operei lui Ioan Popoiu, mărturisind că cele două volume l-au surprins din nou prin profunzime și prin dimensiunea lor filosofică. L-a privit pe autor ca pe un om care „urcă” mereu, atât în viață, cât și în literatură, și a amintit, prin referirea la Platon, că poezia adevărată nu este obligată să ofere răspunsuri, ci mai degrabă poate avea menirea de a provoca gândirea.
O intervenție cu puternică rezonanță morală a avut prof. dr. Marian Călinescu, președinte executiv al Cenaclului „Nectarie”. A vorbit despre complexitatea romanului și despre răbdarea pe care lectura lui o presupune, dar mai ales despre lupta autorului cu sistemul de dinainte de 1989 și despre participarea sa la Revoluția din Decembrie. Pentru el, această dimensiune a cărții a depășit literatura, devenind o mărturie despre curaj, libertate și responsabilitate civică.
În cele din urmă, a venit rândul autorului să vorbească despre ceea ce se află dincolo de paginile celor două volume. Ioan Popoiu a mărturisit că, în „Tărâmul pierdut”, a încercat să deschidă mai multe drumuri către cititor și că nu toate mesajele sale pot fi percepute la prima lectură. Important este, a spus el, prin ce ochi privim realitatea.
A explicat și sensul titlului, care a apărut abia după ce romanul fusese scris în decursul mai multor ani. „Tărâmul pierdut” nu înseamnă doar locul copilăriei sau lumea lăsată în urmă, ci viața însăși, acel tărâm al miracolelor de care, la un moment dat, fiecare om se desparte. În această mărturisire a autorului s-a aflat, poate, și cheia întregii întâlniri: viața este tărâmul pe care îl avem, îl trăim și, în cele din urmă, îl pierdem. Iar „Monolog la castel”, inspirat ca titlu de „Monolog în Babilon” al lui Alexandru Philippide, vine să privească tocmai lumea rămasă după această pierdere: o lume în care, în viziunea poetului, tristețea, crima, nedreptatea și dezordinea morală pun tot mai apăsat stăpânire pe existența omului.
Prin urmare, cele două cărți nu sunt despărțite, ci legate prin aceeași neliniște: „Tărâmul pierdut” caută viața care a fost, „Monolog la castel” caută sensul vieții care este. Una privește spre trecut. Cealaltă spre adâncul ființei. Una recuperează, prin memorie, o lume pierdută. Cealaltă încearcă să descopere, prin poezie, lumea nevăzută din om.
Seara s-a încheiat într-o altă tonalitate, prin momentul artistic oferit de prof. Felicia Oblesniuc, apreciată interpretă de muzică ușoară și populară, care a adus în fața publicului emoția cântecului prin „Să-mi cânți cobzar” și „Mamă, inima mi-e arsă”.
Astfel, întâlnirea dedicată celor două cărți ale lui Ioan Popoiu s-a încheiat acolo unde literatura și muzica se întâlnesc cel mai firesc: în emoție. Poate că acesta este, până la urmă, rostul unei asemenea seri literare: să ne facă să privim altfel timpul, memoria și propria noastră trecere prin lume. Pentru că, dacă „tărâmul pierdut” este viața însăși, literatura nu ne poate întoarce timpul. Dar ne poate ajuta să nu-l pierdem de tot.
Vasile AIOANEI
