Individ condamnat pentru viol săvârșit asupra unei minore de 13 ani

Judecătoria Rădăuți
Judecătoria Rădăuți

Judecătoria Rădăuți a dat sentința într-un caz foarte delicat pe linie de abuz sexual asupra unui copil, victimă fiind o fată în vârstă de 13 ani. Prima sentință a venit la mai bine de un an de la punerea în mișcare a acțiunii penale și încă nu este definitivă.

Inculpatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.

Judecătorii rădăuțeni au mai stabilit că inculpatul ar trebui să îi achite fetei daune morale de 200.000 de euro.

Instanța a mai dispus menținerea stării de arest la domiciliu față de cel care încă se bucură de prezumția de nevinovăție, până când sentința va deveni definitivă.

Procurorii au dispus, la data de 14 iulie 2025, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ș.N.G., acesta fiind acuzat că, în data de 5 aprilie 2025, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a întreținut un raport sexual cu minora, chiar în locuința acesteia.

Autorul a profitat de autoritatea pe care o avea asupra minorei.

Acesta a executat deja, în arest preventiv și arest la domiciliu, mai bine de un an din pedeapsă.

În cazul minorilor sub 14 ani, orice formă de agresiune sexuală este încadrată la forma agravantă a violului.

Recomandări

Prădat de bani și lingouri de aur din casă, a ajuns și el anchetat, inclusiv reținut în arest, pentru favorizarea unuia dintre făptuitori

Tată și fiu, reținuți în arest după ce primul i-a cumpărat minorului o motocicletă cu care a accidentat mortal un copil de 5 ani

Un băiat de 15 ani, pe motocicletă, a izbit fatal un copil de 5 ani care a ieșit în stradă
Un băiat de 15 ani, pe motocicletă, a izbit fatal un copil de 5 ani care a ieșit în stradă

Un hoț acuzat de spargeri de proporții, condamnat definitiv într-un prim dosar, pentru furt din casa unui medic de familie