Mă bucur că n-a fost lăsat să treacă doar pomenit în treacăt, ici-colo, un eveniment de prim rang în fotbalul românesc. Este vorba de recordul de prezențe, adică de meciuri, pe prima scenă a fotbalului românesc. Borna este 515, acolo unde se oprise Ionel Dănciulescu şi unde i s-a alăturat Dan Nistor, actualul jucător al Universității Cluj. Nu este surpriză, am anticipat încă de acum două sezoane faptul că Nistor are toate şansele să îl depăşească pe Dănciulescu şi să pedaleze solitar spre 550 de prezențe sau dincolo de ele. Spre cinstea lui, chiar Dănciulescu i-a înmânat lui Nistor, etapa trecută, un fel de ştafetă pentru ce va urma.
Am auzit şi cârcotaşi care afirmă că numai jucătorii refuzați la export pot concura pentru un astfel de record. Parțial adevărat, un Hagi sau un Mutu sunt departe de aşa ceva, nici nu intră în calcul. Şi laolaltă cu ei alții mult mai puțin emblematici pentru fotbalul românesc. Prin asta mă refer la prezențele la națională. Sunt poate mii de jucători care s-au descurcat pe afară, printr-un fotbal fără pretenții, fără să fie vreun moment pe radarul echipei naționale. Dănciulescu nu a fost un tricolor de prim plan, Nistor încă şi mai puțin, are doar câteva selecții conjuncturale. Dar nu ăsta e unghiul potrivit pentru a estima performanța. A juca peste 500 de meciuri în campionatul românesc înseamnă valoare raportată la medie, înseamnă continuitate, înseamnă constituție fizică deosebită, care să te țină departe de accidentări. Sunt câteva cluburi la care Nistor şi-a pus amprenta, începând cu Pandurii, apoi cu Dinamo, Universitatea Craiova şi U Cluj. Câte o jumătate de sezon a trecut pe la CFR şi Mioveni. Doar pentru CFR nu a marcat. Scurta sa tentativă în străinătate a însemnat fotbalul francez, divizia secundă. Nu e greu de dedus ce l-a împiedicat să aibă succes: profilul intelectual. Deşi pare depreciativ, nu e. Nistor provine din mediul rural, accesul la educație a fost precar, nu neapărat din vina lui. Meritul său a fost că a înțeles şi şi-a acceptat limitele, alegând să fie „în satul său fruntaş”. La momentul actual, poate spune cineva că nu e aşa?


