Guvernul a decis, miercuri, ca programul „Prima Casă” să continue și în acest an, cu același nivel al cuantumului garanției de stat, în limita unui plafon total de garanții de 200 milioane euro, care ar putea fi suplimentat în luna iulie pentru a doua parte a anului.
Plafonul garanțiilor care pot fi emise în 2011, de 200 milioane euro, reprezintă diferența neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului „Prima Casă” în anii 2009-2010.
Premierul Emil Boc a anunțat, vineri, la postul public de radio, că programul „Prima Casă” va continua și în acest an în limita unui plafon de garanții de 200 milioane euro, care va fi suplimentat la momentul epuizării.
Persoanele care vor lua credite Prima Casă vor pune însă conturile curente drept gaj în favoarea băncii, vor avea posibiltatea să solicite modificarea valutei, reeșalonarea sau rescadențarea împrumutului, iar condiția privind asocierea a șapte beneficiari pentru construcția de ansambluri va fi eliminată.
„Se introduce o garanție suplimentară prin instituirea în favoarea băncii a unui gaj pe conturile curente ale împrumutatului, de natură să protejeze interesele tuturor părților implicate în acordarea și garantarea creditului, pentru cazurile în care s-ar institui popriri asupra conturilor clienților”, se arată în nota de fundamentare a proiectului hotărârii de guvern care modifică normele de implementare a programului „Prima Casă”.
Va exista posibilitatea de reeșalonare, rescadențare sau de modificare a valutei
Garanția are ca scop prevenirea situațiilor în care s-ar pune poprire pe conturi pentru stingerea datoriilor către alți creditori, ceea ce i-ar pune în situația să nu poată plăti ratele.
De asemenea, pentru a se evita trecerea la restanță a creditelor și executarea garanției, va exista posibilitatea de reeșalonare, rescadențare sau de modificare a valutei creditelor acordate, în conformitate cu normele interne de creditare ale finanțatorilor, sub rezerva verificării de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a menținerii condițiilor de eligibilitate a programului, precum și a menținerii valorii garanției acordată inițial fiecărui beneficiar în cadrul programului și obținerii acordului FNGCIMM.
Proiectul mai prevede că în situația în care beneficiarul are în proprietate cote-părți din locuință și intenționează să achiziționeze restul de cote-părți, respectiv dacă imobilul a fost achiziționat în cadrul programului de doi beneficiari și unul renunță din diferite motive, cum ar fi divorțul, se stabilește posibilitatea de preluare în proprietate exclusivă prin cedarea de către unul dintre coplătitori a creditului și locuinței în favoarea celuilalt.
O altă modificare se referă la faptul că tot mai mulți beneficiari ai locuințelor construite prin programele ANL doresc să achiziționeze aceste locuințe prin programul Prima Casă, astfel că este necesar ca, în locul antecontractului de vânzare-cumpărare, aceștia să prezinte finanțatorilor documentele specifice programelor ANL.
Condiția de asociere a unui număr de șapte beneficiari, eliminată
Totodată, în cazul cumpărării de locuințe scoase la licitație de către ANAF în cadrul executării silite, pentru recuperarea valorii de executare a garanțiilor, beneficiarii vor prezenta finanțatorilor în locul antecontractului de vânzare-cumpărare, documentele specifice procesului de licitație.
În plus, va fi eliminată și condiția de asociere a unui număr de șapte beneficiari pentru construirea de ansambluri de locuințe. Potrivit noilor reglementări, aceștia vor desemna un reprezentant care va gestiona relația cu finanțatorul și care va îndeplini formalitățile prealabile obținerii autorizației de construire pentru ansamblul de locuințe în care fiecare dintre beneficiarii asociați deține o singură locuință. Cel puțin unul dintre asociați va trebui să fie proprietarul terenului pe care urmează să se construiască locuințele.
Prin a doua etapă a programului „Prima Casă”, lansată la începutul anului 2010, statul a garantat creditele pentru cumpărarea unei locuințe în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, și 70.000 euro, pentru locuințe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizați în asociații au beneficiat de o garanție de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.
Creditele prin „Prima Casă” au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piața interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piața interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de finanțator.