În cadrul unui parteneriat deja cu tradiție pentru prevenirea abandonului și absenteismului școlar dintre Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Asociația EuroActiv, sâmbătă, a avut loc o acțiune care a îmbinat prevenția cu ajutorul concret pentru elevi din școlile din localitățile Izvoarele Sucevei, Bobeica și Brodina de Sus, zone unde autoritățile ajung rar în general.
Peste 100 de copii adunați sâmbătă în școli, alături de profesori și părinți, au avut parte de recomandări pentru reducerea riscului infracțional și victimal și au primit toți ghiozdane echipate cu rechizite, dar și dulciuri. Mesajul a fost unul clar: școala este garanția dezvoltării intelectuale și a unui viitor mai bun.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, adjunct în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a participat personal la acțiune și a remarcat că alături de copii au participat și mulți părinți care și-au adus fiii sau fiicele, unii de la peste 15 km depărtare.

”Am discutat și cu părinții, care mi s-au părut conștienți că școala îi va face pe copiii lor mai buni decât au fost ei, că îi va duce spre o viață mai bună și mai ușoară. Totuși, cei mai <curajoși> dintre părinți au întrebat stingher: <Cu noi cine rămâne aici în aceste zone izolate să ducă mai departe ceea ce am clădit cu multă muncă și sacrificii>?
Au fost discuții constructive, cu toții achiesând la concluzia că cei pe care îi iubim atât de mult, copiii noștri, merită să aibă un viitor mai bun și trebuie să urmeze cât mai multe cicluri școlare și forme educaționale”.
Cu siguranță, mulți dintre ei se vor întoarce acasă, își vor sprijini familiile și vor spori dezvoltarea acestei zone unice a județului”, a transmis ofițerul câteva concluzii optimiste, deși și el a constatat, din nou, că viața în astfel de localități este grea, cu multe piedici și cu multe semne de întrebare privind viitorul.
Polițiștii suceveni au anunțat că vor continua activitățile pentru prevenirea abandonului și absenteismului școlar, însă, în perioada următoare, se vor orienta și pe acțiunile operative, adică de control, în unitățile de alimentație publică din zona unităților de învățământ dar și în alte medii frecventate de tineri.






