Două proiecte pentru prevenirea abandonului școlar în Dolhasca, Cajvana și Vicovu de Sus, în valoare de 1,4 milioane de euro fiecare, lansate de IȘJ



Inspectorul școlar general, profesor Anton Nicolae Ciprian
Inspectorul școlar general, profesor Anton Nicolae Ciprian

Inspectoratul Școlar Județean Suceava implementează, de la 1 iulie 2026, două proiecte europene care vizează creșterea accesului la educație și prevenirea abandonului școlar.

„FORMA – Formare, Orientare, Reușită, Motivare, Acces” și „R.A.M.A.I. – Responsabilizare și Ajutor pentru Menținerea Accesului la Învățare” completează portofoliul de proiecte europene derulate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Prin aceste inițiative, Inspectoratul Școlar Județean Suceava urmărește „să creeze oportunități educaționale mai accesibile și mai atractive pentru elevi, în special pentru cei aflați în situații de risc, precum și prevenirea abandonului școlar și părăsirea timpurie a sistemului de educație”.

Fiecare dintre cele două proiecte beneficiază de un buget de 6.962.326,52 lei (aproape 1,4 milioane de euro) și are o durată de implementare de 36 de luni.

Proiectele au în calendar activități de sprijin educațional, consiliere și orientare.

Activitățile se vor desfășura în unitățile de învățământ partenere, respectiv: Liceul Tehnologic ”Oltea Doamna” Dolhasca, Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana și Liceul Tehnologic ”Ion Nistor” Vicovu de Sus.

  • „FORMA – Formare, Orientare, Reușită, Motivare, Acces”

Proiectul FORMA vizează, între altele, facilitarea accesului la programe de formare profesională, prevenirea și combaterea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, sprijinirea elevilor prin programe remediale și dezvoltarea unor măsuri de informare, consiliere și educație parentală.

O atenție deosebită va fi acordată elevilor proveniți din grupuri vulnerabile, în vederea creșterii șanselor acestora de a rămâne în sistemul de educație, de a-și finaliza studiile și de a dobândi competențele necesare pentru continuarea parcursului educațional și profesional.

  • „R.A.M.A.I. – Responsabilizare și Ajutor pentru Menținerea Accesului la Învățare”

Cel de-al doilea proiect, „R.A.M.A.I. – Responsabilizare și Ajutor pentru Menținerea Accesului la Învățare”, vine în sprijinul eforturilor de prevenire a părăsirii timpurii a școlii și de menținere a elevilor în sistemul educațional. Implementarea proiectului presupune dezvoltarea unor măsuri de sprijin adaptate nevoilor elevilor și comunităților școlare, cu accent pe creșterea accesului la educație, reducerea riscului de abandon și crearea unui mediu educațional incluziv.

Demararea activităților proiectului este deja reflectată în acțiunile Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

  • Șase proiecte europene pentru educația suceveană

Prin demararea celor două noi proiecte, portofoliul Inspectoratului Școlar Județean Suceava ajunge la șase proiecte cofinanțate prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, aflate în diferite etape de implementare. Dintre acestea, cinci proiecte sunt derulate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în calitate de beneficiar, iar unul este implementat în parteneriat, ISJ Suceava având calitatea de partener.

Inspectorul școlar general, profesor Anton Nicolae Ciprian, a subliniat: „Educația reprezintă una dintre cele mai importante investiții în viitorul comunității noastre.

Prin aceste proiecte europene, Inspectoratul Școlar Județean Suceava își propune să ofere elevilor, profesorilor și comunităților școlare instrumente concrete pentru depășirea dificultăților educaționale și pentru construirea unor parcursuri de succes.

Ne dorim ca fiecare copil și fiecare tânăr să aibă șansa de a-și continua educația și de a-și valorifica potențialul, indiferent de mediul din care provine.

Cele două noi proiecte reprezintă o continuare firească a demersurilor Inspectoratului Școlar Județean Suceava de atragere și utilizare eficientă a fondurilor europene, în beneficiul direct al elevilor, al cadrelor didactice și al comunităților școlare din județ.

Prin implementarea acestora, ne propunem să consolidăm măsurile de sprijin educațional, să prevenim abandonul școlar și să contribuim la creșterea accesului la o educație de calitate pentru toți elevii”.



Recomandări

Schimbare de ștafetă la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava. Noua echipă managerială a preluat conducerea unității

Schimbare de ștafetă la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava. Noua echipă managerială a preluat conducerea unității
Schimbare de ștafetă la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava. Noua echipă managerială a preluat conducerea unității

Școala de Vară „Securitate Cibernetică”, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Școala de Vară „Securitate Cibernetică”, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava
Școala de Vară „Securitate Cibernetică”, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava