Incendiul care a izbucnit joi după-amiază la Bucșoaia-Frasin a lăsat în urmă pagube foarte mari, fiind afectată în special o gospodărie în care au luat foc toate construcțiile, inclusiv două locuințe.
La fața locului au intervenit pompierii militari și civili cu 5 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Echipajele au fost alocate gradual la locul evenimentului de la subunitățile din Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, precum și de la Serviciul voluntar pentru situații de urgență Cornu Luncii.
ISU Suceava a transmis că încendiul a fost lichidat în jurul orei 19:00 și au fost salvate gospodăriile învecinate și bunuri materiale de pe proprietățile afectate de incendiu.
Până la alte detalii legate de pagube trebuie amintit că echipajul pompierilor paramedici SMURD a monitorizat doi bărbați care prezentau atac de panică. Unul dintre aceștia, în vârstă de 44 de ani, a fost preluat și transportat la spital pentru investigații suplimentare.
În gospodăria în care a pornit focul au ars în totalitate cele două anexe gospodărești și parțial cele două locuințe (pod, acoperiș și parțial parterul). De asemenea, s-au degradat elemente de construcție ale locuințelor (pardoseli, pereți, tavane), obiecte de mobilier, aparate electronice și electrocasnice și alte bunuri. În incendiu au pierit și 8 iepuri de casă.
La proprietatea învecinată, a ars garajul și s-au degradat 4 metri cubi de lemn de foc, 8 metri cubi de cherestea, o fereastră cu tâmplărie din PVC și alte bunuri. Din fericire, la această a doua gospodărie pagubele au fost totuși mult limitate.
”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de aparate electrocasnice lăsate sub tensiune”, a transmis ISU Suceava.






