Doi copii și doi bătrâni, salvați de jandarmi dintr-un incendiu

Doi copii și doi bătrâni au fost salvați de jandarmi dintr-un incendiu, în timpul unei acțiuni contracronometru care s-a derulat duminică, 2 august, pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Suceava.

Aflat în misiune de patrulare, un echipaj de jandarmi a observat izbucnirea unui incendiu la o locuință.

”Din imobil și din curtea locuinței au fost evacuați în siguranță doi copii și doi vârstnici, după care militarii au scos din curte autovehiculele aflate în apropierea incendiului, prevenind extinderea pagubelor.

Până la preluarea intervenției de către echipajele specializate, jandarmii au acționat cu mijloacele avute la dispoziție pentru limitarea propagării flăcărilor și reducerea efectelor incendiului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.

Ulterior, la locul incendiului au ajuns pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Intervenția este dificilă din cauza cantității mari de materiale și substanțe combustibile din zona de ardere, dar și a fumului dens.

Flăcările au mistuit un garaj și o anexă, precum și acoperișul bucătăriei de vară, pe o suprafață totală de aproximativ 160 mp.

De asemenea, au ars mai multe bunuri depozitate în clădirile afectate, precum și instalația de panouri fotovoltaice.

Pompierii spun că incendiul a plecat de la un scurtciruit produs la un conductor electric suprasolicitat.

Recomandări

Primăria Ipotești a cumpărat o mașină de pompieri din Belgia și va înființa Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență

Incendiul cu oameni evacuați dintr-un bloc din Suceava: au găsit dormitorul în flăcări, de la o priză defectă

Apeluri umanitare și promisiuni de sprijin concret de la bugetul local, pentru familiile nenorocite de incendiul de la Călinești

Două case și alte trei construcții, afectate de un incendiu foarte puternic, pornit de la jocul copiilor cu focul

Două case și alte construcții, afectate de un incendiu foarte puternic, pornit de la jocul copiilor cu focul