Diplomația Trump (I)



Nu este pentru prima oară când evoluțiile geopolitice merită atenție. Cadrul general nu s-a modificat. Războaiele continuă, efectele pe care le produc sunt aceleași, doar ceva mai accentuate și perspectivele, la fel de neclare. Despre greșelile de tactică diplomatică ale UE am mai făcut referire. Din nefericire, nu au fost remediate ceea ce i-a slăbit dramatic poziția în raport cu evoluțiile politico – economice la nivel mondial.

Efectele crizei energetice nu s-au ameliorat, dar nici nu s-au agravat. Ceea ce s-a dezvoltat, este specula generalizată de la micii întreprinzători până la marile corporații și piețele de capital, care viciază întregul lanț economic. Să ne amintim prețurile la alimente și carburanți în perioada ianuarie – iulie 2008, când prețul barilului de la 100 dolari a atins maxim istoric de 147,27 dolari, și perioada 2011-2014, când media anuală a fost de 100 dolari/ baril. Se compară cu jăcmăneala de acum?

Războaiele (ruso-ucrainean și americano – iranian) se confirmă a fi surse de câștiguri fabuloase pentru aceeași castă de privilegiați care au obiceiul „să scoată untul și din piatră”. Nici pentru popoare nu s-a schimbat mare lucru. Statele fac ceea ce știu, adică sperie, pun taxe și mint, în timp ce economia subterană a devenit modus vivendi vulgi. Cum altfel, peste 40% din populație poate menține un nivel ridicat al consumului fără creșteri la venit?

Liderii politici, Putin, Zelenski, Macron, Erdogan, Netanyahu, Mertz, Mitzotakis, von der Leyen și restul își mențin aceleași poziții politice. Singurul care surprinde este Donald Trump. În realitate, dacă îl apreciem prin prisma deciziilor contradictorii cu care ne-a obișnuit, nici el nu mai uimește. După Summitul NATO de la Ankara, Donald Trump și-a modificat simpatiile politice, fapt care poate răsturna echilibrele de putere în Orientul Mijlociu, în zona Mediteranei de Est și la nivelul UE. Prietenia manifestată față de Erdogan și răceala cu care-l tratează pe Netanyahu (s-a văzut la întâlnirea de la Washington din 28 Iulie a.c.) poate fi înțeleasă ca o recunoaștere a faptului că Bibi l-a atras într-un război din care nu știe cum să iasă. De asemenea, cu gândul la alegerile din 3 noiembrie 2026 (midterm elections) această atitudine mai poate fi motivată și de nevoia președintelui american de a prezenta Curentului MAGA un țap ispășitor în persoana lui Netanyahu. Calmul cu care tratează în această perioadă relația cu UE și impunerea de taxe pentru peste 60 de state, se pot aprecia în același context preelectoral. Nici Ciprul nu se simte confortabil în noua conjunctură internațională.



Recomandări

Anatomia lumii contemporane (II) (un alt fel de abordare a conflictelor politice)

Anatomia lumii contemporane (I) (un alt fel de abordare a conflictelor politice)