Legea motorinei fără acciză, aflată la Senat, acordă facilități fiscale pentru agricultură, horticultură, viticultură și piscicultură. Silvicultura – pilon esențial al economiei României, lipsește din listă. Directiva europeană care stă la baza inițiativei legislative o include, la egalitate cu celelalte.
„La Senatul României se află în procedură o propunere legislativă care schimbă modul de acordare a facilității fiscale pentru motorina utilizată în agricultură. Textul, semnat de un grup de parlamentari, propune înființarea unui program național prin care combustibilul destinat lucrărilor agricole să fie cumpărat direct fără acciză, pe baza unui certificat de utilizator, cu marcare chimică și fiscală a produsului.
Soluția este corectă în principiu. Ea înlocuiește rambursarea ulterioară – care blochează capitalul de lucru al operatorului pentru luni întregi – cu acordarea facilității la momentul achiziției. ASFOR susține această schimbare de filosofie fiscală.
Lista activităților eligibile din proiect cuprinde lucrări agricole mecanizate, cultivarea terenurilor, activități zootehnice, horticole, pomicole, viticole, piscicole și irigații. Silvicultura și exploatarea forestieră nu…”, spune Ciprian Dumitru Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România, care a transmis Președintelui Senatului nouă amendamente și un memoriu. „Nu cerem o facilitate nouă, ci coerență cu norma din care textul a fost deja construit”, explică el demersul, foarte important pentru zeci de mii de firme și sute de mii de oameni care lucrează în domeniu.
O omisiune fără temei juridic
Directiva 2003/96/CE privind impozitarea produselor energetice permite statelor membre să reducă acciza până la nivel zero pentru combustibilii utilizați în agricultură, horticultură, piscicultură și silvicultură.
Inițiatorii propunerii au preluat piscicultura. Nu au preluat silvicultura.
Nu există niciun argument de drept european care să justifice includerea uneia și excluderea celeilalte. Nu este vorba despre o cerere de extindere a unui privilegiu, ci despre o cerere de coerență cu norma din care textul a fost deja construit.
„Utilajele forestiere nu beneficiază de nici un mecanism. Ele plătesc acciza integrală, deși operează exclusiv în afara rețelei rutiere publice, pe terenuri în pantă și fără infrastructură de acces adecvată. O acciză construită pentru consumul rutier devine, în pădure, o taxă lipsită de fundament economic.
Consecințele sunt măsurabile. Costurile suplimentare se transferă în prețul lemnului de foc, exact acolo unde sărăcia energetică este cea mai acută. Operatorii mici din zonele montane, care asigură locuri de muncă acolo unde nu există alternativă industrială, își pierd viabilitatea. Capacitatea de intervenție rapidă în cazul doborâturilor de vânt, al incendiilor sau al atacurilor de dăunători se reduce. Managementul silvic activ, singurul care poate asigura sechestrarea carbonului pe termen lung, este descurajat”, explică președintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă.
Ce propune ASFOR
Asociația Forestierilor din România a elaborat un pachet de amendamente la propunerea legislativă aflată în procedură la Senat. Pachetul vizează:
completarea titlului legii și a articolului astfel încât programul să acopere agricultura și silvicultura; introducerea unei definiții a utilizatorului forestier, care să includă operatorii economici atestați pentru exploatare forestieră și ocoalele silvice; completarea listei activităților eligibile cu lucrările de exploatare forestieră, lucrările silvotehnice, transportul tehnologic până la platforma primară, lucrările de prevenire și combatere a doborâturilor de vânt, a incendiilor și a atacurilor de dăunători, precum și lucrările de construire și întreținere a drumurilor forestiere;
instituirea Certificatului de Utilizator Forestier, stabilirea cantităților eligibile prin consum specific normat, exprimat în litri pe metru cub de masă lemnoasă autorizată spre exploatare, diferențiat pe clase de accesibilitate și tehnologii de colectare; corelarea cu cadrul european.
Poziția ASFOR
„Extinderea programului la silvicultură și exploatare forestieră nu reprezintă o favoare bugetară și nu necesită derogare negociată cu Comisia Europeană. Este o opțiune pusă explicit la dispoziția statelor membre de dreptul european în vigoare, aplicată deja de o parte însemnată a statelor cu tradiție forestieră.
România dispune de temeiul juridic, de infrastructura administrativă și de precedentul propriu. Ceea ce lipsește este includerea unui sector în lista beneficiarilor unui program care se află, în acest moment, în dezbatere parlamentară”, a adăugat reprezentantul ASFOR.






