De la începutul săptămânii, o delegație importantă din Statele Unite ale Americii a vizitat Bucovina, având o mulțime de întâlniri cu reprezentanți ai administrației județene, locale și ai diverse instituții.
”Suceava are prieteni buni, interesați de a dezvolta parteneriate durabile: Gabriela Sandoz, reprezentanta României la Banca Mondială, însoțită de soțul său, John F. Sandoz, căpitan în rezervă al Marinei SUA și fost ofițer superior la Naval Special Warfare (SEAL), Nicolae Ianoș, Consul Onorific al României în Michigan, însoțit de soția sa Irene, Marcel Șomfelean, președinte și fondator ROMOTANA, Asociația Transportatorilor Români și Moldoveni din SUA, însoțit de soția sa Ramona”, spune viceprimarul Sucevei Daniel Ungurian, care a însoțit delegația SUA în toate obiectivele vizitate și la discuțiile oficiale.
Astfel, întâlniri practice, cu discuții benefice, au avut loc la Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Județean Suceava, Camera de Comerț și Industrie, Inspectoratul Școlar Județean, dar și la Primăria Comunei Dumbrăveni.
”Am mers și acolo unde ideile devin realitate – în câteva dintre companiile importante ale zonei, pentru a arăta oaspeților noștri, ce știe Bucovina să construiască prin oameni, muncă și curaj”, a precizat Daniel Ungurian. Delegația a fost însoțită și de arhitectul Beniamin Atodiresei, membru al Consiliului Local Suceava.
”Nu ne dorim doar vizite și fotografii. Ne dorim punți, parteneriate și investiții. Suceava are ce arăta lumii. Iar lumea trebuie adusă mai aproape de Suceava! Continuăm să deschidem uși pentru Suceava!”, a concluzionat viceprimarul Daniel Ungurian, la finele unei săptămâni cu program încărcat, cu foarte multe vizite, dar și cu discuții în urma cărora urmează să se concretizeze noi proiecte și investiții.






