De Paști, politicienii stau cu familiile și își doresc să nu audă de politică



Politicienii spun că de Paști se vor afla alături de familiile lor, își doresc sănătate, liniște și să nu audă de politică, vor mânca miel, vor aștepta cadouri de la iepuraș, iar cei reprezentând minoritatea maghiară vor merge „la udat”.
Democrat-liberalul Valeriu Tabără vrea să savureze alături de nepoți momentul în care va veni iepurașul.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, pentru MEDIAFAX, că de Paști va petrece sărbătorile lângă Hațeg, cu fiul său și familia acestuia.
„Vreau să mă văd cu nepoții și să savurez momentul în care vine iepurașul și le aduce cadouri. Nepoții au vârste între 4 ani și 12 ani. Rareș are 4 ani, Alex are 8 ani și Silvana are 12 ani”, a explicat Tabără.
Președintele Organizației de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că va merge de sărbători la țară, în Prahova, la socrul ei. „O să pregătesc masa de Paști. Aștept ca sărbătorile să le petrec în familie, mi-aș dori să stau la soare, pe iarbă și să simt miros de iarbă”, a adăugat Sulfina Barbu. Ea își dorește ca iepurașul să-i aducă sănătate „și ceva simbolic”.
Liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaților, Mircea Toader, a declarat, pentru MEDIAFAX, că va merge la biserică în noaptea de Înviere. „Îmi doresc liniște de la iepuraș și sănătate și nu vreau să aud de politică”, a mai spus Toader.
Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, pentru MEDIAFAX, că el și familia sa vor petrece Paștile acasă și vor participa la obiceiul stropitului fetelor cu parfum. „De fapt totdeauna așa am făcut. Când am fost copii tot la fel, în familie am sărbătorit”, a spus senatorul.
El a spus că, la fel ca în copilărie, va participa la obiceiul stropitului fetelor cu parfum. „E obiceiul din Transilvania, care are loc în ziua de luni, a doua zi de Paști. Umblăm și noi cu stropitul și atunci mai vizităm familiile, prietenii, prietenele. Stropim fetele cu parfum, pe cât posibil ceva bun, să miroasă frumos. Atunci ne mai întâlnim, având în vedere că suntem care de care mai ocupați. De Paști ne mai vedem cu prietenii, mai discutăm, mai gustăm prăjiturile, bunătățile casei”, a spus Fekete Andras Levente.
Liderul grupului UDMR din Senat a spus că așa se întâmplă de obicei și că niciodată nu a plecat de acasă ca să sărbătorească în altă parte. „Se întâlnește toată familia, câți am mai rămas din familie, duminică după-amiază, după slujbă, și luăm masa împreună și gustăm și bunătățile”, a declarat el.
Senatorul a menționat că la reformați, cult din care face parte, nu este slujbă de Înviere în noaptea de sâmbătă spre duminică, așa cum este la catolici și orodocși, ci numai slujba de Paști de duminică, una specială, de sărbătoare.
Liderul deputaților UDMR, Mate Andras Levente, a declarat că va petrece Paștile în familie, așa cum a făcut-o întotdeauna.
„Întotdeauna petrec în familie. E mama mea care organizează în fiecare an o masă la care sunt prezenți sora mea cu familia și familia mea. Acesta este un obicei de mult timp, să petrecem în familie. Nu plec în străinătate, deci doar acasă”, a afirmat deputatul.
Deputatul UDMR a spus că va mânca miel și drob pregătite de mama sa și doar va gusta din prăjituri, pentru că nu este „prea subțire”.
El a menționat că, la rândul său, va stropi fetele cu parfum luni, așa cum este obiceiul în Transilvania.
„La noi, în Transilvania, e obiceiul de a merge la udat. Chiar cu fiul meu mai mare, care are opt ani, mergem la udat la fete, mame și domnișoare. Îl duc la udat și, la rândul meu, mă duc la fostele colege de liceu sau de facultate care sunt în Cluj”, a spus liderul deputaților Uniunii.
Întrebat dacă va lua parte la slujba de Înviere, Mate Andras Levente, care este romano-catolic, a spus că nu va putea participa, deoarece are un copil foarte mic.
„Mergeam la slujba de Înviere, dar acum am al doilea băiat, de șase luni și două săptămâni, așa că nu avem cum să mergem seara la slujbă”, a explicat el.
Liderul grupului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că va petrece Paștile la casa sa din Cornu, împreună cu familia, și că își dorește sănătate.
Senatorul PSD va petrece Paștile împreună cu fiica sa, Daciana Sârbu, cu soțul acesteia, președintele PSD, Victor Ponta, și cu nepoții.
„La câte am văzut eu până acum și prin câte am trecut, cel mai mult îmi doresc sănătate. Cu restul pot să mă descurc, dar în primul rând să fim sănătoși”, a spus Sârbu.
Vicepreședintele PSD Titus Corlățean a declarat, pentru MEDIAFAX, că va petrece Paștile cu familia și rudele, în afara Bucureștiului, și își dorește ca românii să fie mai înțelepți și iubitori.
Corlățean va fi de Paști cu familia, părinții, socrii și alte rude, la casa pe care el și soția sa au construit-o anul trecut, lângă București.
„Nu vreau nimic de la iepurașul de Paști, pentru că, în primul rând, eu ca și creștin cred în alte valori. Dar mi-aș dori ca Dumnezeu să ne facă mai iubitori și mai înțelepți și să realizăm că trebuie să schimbăm ceva”, a afirmat el.
Senatorul PSD a spus că aceste zile vor fi un bun prilej pentru a se odihni la casa nou construită, viața politică agitată nepermițându-i prea multe astfel de ocazii. Corlățean a menționat că va profita de ocazie pentru a amenaja curtea casei până în noaptea Învierii: va planta pomi și flori și va tunde gazonul.
La rândul lor, miniștrii Afacerilor Externe și Apărării, Teodor Baconschi și, respectiv, Gabriel Oprea, le transmit românilor mesaje de Paști.
„Învierea lui Hristos reprezintă victoria vieții asupra morții, a binelui asupra răului, a speranței asupra deznădejdii. Sărbătorile pascale sunt totodată prilejul ca familia și prietenii răspândiți în toate colțurile lumii să se reunească. În piețe, în case și în biserici comunitatea renaște, comuniunea învinge dezbinarea. Departe de țară sau reîntorși preț de câteva zile în patrie, mă bucur să știu că sărbătoriți Învierea Domnului cum se cuvine. Fie ca Paștele să ne găsească anul acesta uniți, indiferent de distanța care ne separă, și mai plini de speranță în soarta noastră și a țării!”, se arată în mesajul lui Teodor Baconschi, remis agenției MEDIAFAX.
Și ministrul Gabriel Oprea arată în mesajul său, remis agenției MEDIAFAX, că Paștile reprezintă un moment de întărire a speranței în mai bine, un moment de optimism și de încredere, o sărbătoare a biruinței luminii asupra întunericului și a triumfului binelui asupra răului, care se celebrează în comuniune cu toți cei care cred în dăinuirea prin credință și spirit de sacrificiu.
Ministrul Apărării le transmite un gând bun către camarazii aflați în misiuni în teatrele de operații, mulțumindu-le pentru modul exemplar în care își desfășoară misiunile departe de țară și de familii.
„Dragi camarazi, sărbătorile de Paști îmi oferă bucuria de a vă dori să aveți parte de sănătate, de noroc, de tot ceea ce e bine și frumos. Împreună vom lua Lumină din Lumină în noaptea Învierii. Împreună ne vom apropia, prin rugăciune, de Dumnezeu și vom fi ajutați să fim mai îngăduitori, mai dornici de înțelegere și mai buni. Vă doresc în această primăvară să vă fie Sfintele Paști o sărbătoare în suflet și o lumină în viață, alături de familii și de toți cei dragi. Cu aceste gânduri, urez tuturor creștinilor români de pretutindeni Sărbători Fericite, cu pace și liniște sufletească. Paște Fericit!”, se mai arată în mesajul lui Gabriel Oprea.