Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, luni, că România va trece la extinderea rețelei oncologice la nivel național cu sprijinul autorităților iordaniene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cseke a afirmat, la cea de-a doua Conferință Medicală Româno-Iordaniană, desfășurată la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” Cluj, că în Iordania funcționează institutul de cancer al regelui Hussein, care este „foarte bun”.
„Sunt domenii în care partea iordaniană a avansat mai mult și care vor fi cuprinse în noul acord pe sănătate care va fi încheiat între cele două ministere din România și Iordania. Din punctul nostru de vedere ne interesează partea de oncologie, unde Iordania are o experiență deosebită, au un institut de cancer al regelui Hussein care este foarte bun și la care putem să ne cuplăm și noi ca rețea și experiență. Avem nevoie de experiența iordaniană în extinderea rețelei oncologice din România. O primă legătură care se poate stabili este cu Institutul Oncologic din Cluj, care este cel mai bun din România, și urmează apoi alte legături cu Bucureștiul și Iașiul, unde vom deschide în acest an un institut oncologic”, a spus ministrul Sănătății.
Cseke a explicat că în România există mai multe rețele medicale, inclusiv pe oncologie, în care sunt cuprinse marile centre universitare și în care poate fi cuplată experiența iordaniană.
„Cei din Iordania sunt parte într-o rețea pe linie oncologică cu universități din SUA și putem și noi să ne înscriem și să beneficiem de experiența acestor centre”, a afirmat Cseke Attila.
Potrivit acestuia, există o punte de legătură foarte serioasă între România și Iordania pe domeniul medical, „care e dată de oameni, nu numai de instituții care colaborează foarte bine, și anume absolvenții de medicină din Iordania”.
„Sunt peste 3500 de medici iordanieni care au absolvit facultatea de medicină în România. Există o colaborare practică între cele două țări, 15 medici iordanieni au fost la specializare în medicina de urgență la Târgu Mureș și vor mai veni alți doi”, a precizat Cseke.
Ministrul Sănătății din Iordania, Wajih Oais, a declarat, la rândul său, că cea de-a doua Conferință Medicală Româno-Iordaniană are rolul de a strânge colaborarea dintre cele două țări.
„Apreciem instruirea medicilor iordanieni în medicina de urgență din România. Cred în creșterea schimburilor de medici dintre cele două țări”, a spus Oais.
Cseke Attila și Wajih Oais au participat, luni, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca la cea de-a doua Conferință Medicală Româno-Iordaniană, la care au mai fost prezenți subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății din România Raed Arafat, prefectul Florin Stamatian, primarul Sorin Apostu, medici români și iordanieni.
Prima conferință medicală româno-iordaniană s-a desfășurat, anul trecut, la Amman, capitala Iordaniei.