Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a anunțat, joi, la Iași, că peste câțiva ani examenul de rezidențiat ar putea să se desfășoare la nivel de spitale, astfel încât unitățile medicale să fie responsabilizate și să-și aleagă singure viitorii rezidenți, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cseke Attila a declarat, într-o conferință de presă, că examenele de rezidențiat ar trebui să se desfășoare la nivel de spitale, ca în alte state europene, unitățile medicale având astfel posibilitatea să aleagă viitorii rezidenții cu care vor lucra.
„Nu este cazul deocamdată să realizăm acest lucru pentru că nu suntem încă pregătiți nici ca sistem și nici ca mentalitate. Nu o putem face anul ăsta, nici la anul, probabil nici peste doi ani, dar în câțiva ani acolo trebuie să ajungem. Trebuie să responsabilizăm și spitalul care va pregăti acel rezident, nu doar centrul universitar”, a spus ministrul Sănătății.
El a mai precizat că a discutat la Iași cu rectorii celor șase universități de medicină din țară, unde în toamnă vor fi organizate examene de rezidențiat, adăugând că bibliografia și metodologia unică în baza căreia se va derula examenul, vor fi publicate săptămâna viitoare pe site-ul ministerului Sănătății.
„La Iași am avut o nouă întâlnire cu rectorii, care s-a axat pe organizarea examenului de rezidențiat descentralizat. Astfel, de comun acord cu universitățile am stabilit bibliografia și metodologia unică în baza căreia se va derula acest examen și care vor fi publicate săptămâna viitoare pe site pentru dezbatere publica. Acest concurs se va organiza cu o bibliografie și tematică unică la nivel național”, a precizat Cseke Attila.
Ministrul a spus că experiența Universității de Medicină din București este hotărătoare în desfășurarea examenului și că instituția din Capitală va oferi sprijin celorlalte centre universitare pentru buna desfășurare a examenului de rezidențiat din acest an.
Examenul de rezidențiat va fi organizat în 2011 simultan în șase centre universitare, pe baza unei bibliogarafii și tematici identice, iar Ministerul Sănătății va finanța redeschiderea și înființarea centrelor de permanență în zonele în care comunitățile locale solicită astfel de centre. Măsurile au fost aprobate de Guvern miercuri, prin două ordonanțe, a anunțat ministrul de resort, Cseke Attila.
El a precizat că examenul de rezidențiat va fi organizat în 2011, la aceeași dată și oră, la Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iași, Craiova și București.
Conform noilor prevederi, absolvenții facultăților de medicină, cu diplomă, dar care nu au fost admiși la rezidențiat, vor putea lucra, sub supravegherea unui medic, în spitale, având drept de practică limitată. Cseke a precizat că rezidenții de anul al III-lea vor putea intra și în alte lini de gardă, cu excepția primei linii, în timp ce rezidenții de anul al IV-lea vor putea intra și în prima linie de gardă.