Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, marți, pe blogul său, că declarația președintelui Traian Băsescu privind disponibilitatea de a renunța la un an de mandat pentru cuplarea parlamentarelor cu prezidențialele denotă „o eroare de calcul”, întrucât acum între cele două scrutine sunt doi ani.
„Președintele a susținut ieri (luni – n.r.) că e gata să renunțe la un an de mandat pentru ca alegerile legislative viitoare să se țină simultan cu cele pentru Cotroceni, dacă se revine la un mandat prezidențial de patru ani, ca parte a reformei constituționale. Numai că mandatul actual al lui Traian Băsescu se termină în decembrie 2014, iar legislativele ar trebui să se țină în noiembrie 2012. Între cele două alegeri sunt, deci, doi ani, nu unul”, arată Preda.
El adaugă că, dincolo de „eroarea de calcul”, nu i se pare că o asemenea negociere ar trebui avută în vedere.
În opinia sa, problema esențială e configurația generală a regimului. „Peticirea lui, inclusiv printr-un «sacrificiu» de un an de mandat, nu e o soluție. Suprapunerea celor două tipuri de alegeri e departe de a fi suficientă. Regimul va fi coerent dacă se introduc mecanisme clare fie de parlamentarizare (dreptul de dizolvare a Camerelor acordat premierului și desemnarea președintelui în Parlament), fie de prezidențializare (inclusiv printr-o sporire a rolului șefului statului în numirea Cabinetului). Altfel, vom rămâne blocați în ambiguitățile de azi și cu speranța că orice criză e salvată de Curtea Constituțională”, mai scrie Cristian Preda.
Președintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, la TVR 1, în contextul discuțiilor despre o eventuală modificare a Constituției, că ar fi dispus să-i fie scurtat mandatul prezidențial chiar și cu un an dacă rezultatul ar fi scăderea numărului de alegeri, prea mare în acest moment, în opinia sa.
„Am considerat că mai sunt lucruri care trebuie adaptate în Constituție. Acest subiect – revenirea la un mandat prezidențial de patru ani – este generat de realitățile politice din România”, a spus președintele Băsescu, arătând că în România au loc „într-un an alegeri locale, într-un alt an alegeri europarlamentare, într-un alt an alegeri parlamentare și într-un alt an alegeri prezidențiale”.
Președintele a apreciat că România are nevoie de mai puțini ani electorali.
„România are nevoie de mai puțini ani cu alegeri. Ideea a fost să reușim o soluție de recuplare a alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare. Dacă s-ar găsi un consens cu toate partidele politice, eu am toată disponibilitatea pentru a găsi o formulă practică. Inclusiv scurtarea mandatului meu, dacă vom conveni că acest lucru îl votăm”, a spus Băsescu.