Municipiul Rădăuți se pregătește să devină din nou centrul de interes al sportului ecvestru din regiune. În perioada 21–22 august a.c., hipodromul Hergheliei Rădăuți va găzdui concursul de anduranță – etapa zonală.
Evenimentul este organizat sub egida Federației Ecvestre Române și a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, readucând în atenția publicului una dintre cele mai valoroase și respectate tradiții ale Bucovinei. Primăria Rădăuți promovează evenimentul și arată că această competiție nu reprezintă doar un spectacol sportiv de înaltă ținută, ci și o continuare firească a unei istorii care a început în anul 1792, când sub administrația militară a Imperiului Habsburgic a fost înființată herghelia pentru selecționarea și creșterea unor cai capabili să facă față cerințelor cavaleriei ușoare imperiale.
Timp de generații întregi, specialiștii de la Rădăuți au perfecționat linii în care rezistența fizică, inteligența, echilibrul psihic și capacitatea de a parcurge distanțe lungi în condiții de relief dificil au fost criterii esențiale de selecție. Cea mai importantă moștenire a acestei munci de secole este rasa Shagya Arab. Acești cai sunt recunoscuți la nivel mondial pentru eleganța, robustețea, inteligența și, mai ales, pentru capacitatea extraordinară de efort pe termen lung.
Dacă în trecut aceste calități genetice erau indispensabile pe câmpul de luptă, în prezent ele constituie fundamentul anduranței ecvestre, considerată maratonul lumii hipice. Anduranța reprezintă o disciplină sportivă extrem de solicitantă. În cadrul acestor competiții desfășurate pe distanțe mari, succesul nu depinde exclusiv de viteza calului. Performanța reală este rezultatul unei gestionări inteligente a efortului, strategiei de cursă, al hidratării corecte și, mai presus de toate, al unei relații profunde de încredere între cal și călăreț.
Fiecare concurs organizat pe hipodromul local funcționează ca o punte între trecutul istoric militar și sportul ecvestru modern, unde disciplina și pasiunea fac diferența între concurenți.
Un palmares impresionant: rezultatele lotului de la Rădăuți
Tradiția locală nu este doar o filă de istorie, ci o realitate confirmată de rezultatele remarcabile obținute de lotul Hergheliei Rădăuți în ultimii ani, atât în competițiile naționale, cât și în cele internaționale: în anul 2023 – titlul de vicecampion la Campionatul Balcanic, pe distanța de 100 km, locul I la Campionatul European Shagya Arab, anul 2023 – locul II la Campionatul Național de la Buftea, pe distanța de 100 km; anul 2024 – locul I la Cupa Hergheliei Mangalia (80 km), locul I la Cupa României, organizată chiar pe teren propriu, la Rădăuți (80 km); anul 2025 -locul I la Cupa României de la Berceni, pe distanțe de 60, 80 și 100 km, locurile I și II la finala Campionatului Național de la Sibiu, pe distanța de 80 km. Toate aceste rezultate demonstrează că aici este un centru activ care generează excelență și performanță în sportul hipic contemporan.
Competiția din zilele de 21 și 22 august 2026 se va desfășura pe parcursul întregii zile, începând de dimineața și până în jurul orei 16:00. Organizatorii invită publicul sucevean, pasionații de sport și turiștii aflați în zonă să descopere acest patrimoniu ecvestru deosebit și să susțină concurenții din tribune.







