Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava a lansat, în această lună, „O șansă în plus prin învățământul profesional și tehnic”, proiect care urmărește prevenirea abandonului școlar, accesul la educație și formare profesională de calitate pentru elevii care provin din grupuri și medii defavorizate.
Cu un buget de peste 1,3 milioane de euro (6.593.377 lei), bani europeni în mare parte, proiectul se va derula până pe 31 iulie 2029 și vizează aproape 500 de elevi din învățământul profesional și tehnic, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava și Școala Gimnazială Budeni din Dolhasca, aflați în risc de abandon școlar. Programul îi va ajuta pe acești elevi să dezvolte o serie de competențe și să își îmbunătățească rezultatele școlare. De asemenea, vor primi sprijin material și financiar (laptopuri, rechizite și burse sociale).
„Elevii incluși în proiect provin din categorii vulnerabile și grupuri dezavantajate, precum tineri din mediul rural sau din zone izolate, elevi de etnie romă, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, din familii monoparentale sau numeroase, cu statut socio-economic redus ori nivel scăzut de educație al părinților, elevi cu cerințe educaționale speciale (CES) sau dizabilități, precum și elevi eligibili pentru acordarea burselor sociale”, transmit reprezentanții colegiului.
Activitățile proiectului includ programe remediale, consiliere educațională și psihologică, mentorat, acordarea de sprijin material și financiar, crearea unui mediu educațional incluziv, echitabil și orientat spre succesul școlar.
Totodată, profesorii vor participa la cursuri de formare în utilizarea metodelor moderne și incluzive de predare, iar părinții vor beneficia de sesiuni de educație parentală și consiliere.
Proiectul mai prevede organizarea de campanii de informare, vizite la operatori economici și activități menite să crească atractivitatea învățământului profesional și tehnic și să faciliteze integrarea elevilor pe piața muncii.
Potrivit reprezentanților colegiului, „proiectul urmărește îmbunătățirea rezultatelor școlare, dezvoltarea competențelor elevilor și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii printr-o abordare integrată, care implică școala, familia și comunitatea”.
Implementarea va fi asigurată de o echipă formată din 21 de experți în management de proiect, educație, consiliere, monitorizare și comunicare.






