Curtezanei. ”Nu sărutările perfide… / Dă-mi ochi-ți, sumbru labirint / În care patima deschide / Neantul viselor ce mint. / Dă-mi ochii tăi, adânci ca marea, / Peste-al lor haos să m-aplec, / Să sorb dintr-înșii nepăsarea / Și amintirile să-nec. / A mea privire când străbate / Adâncul lor mă înfior; / Oh! câte suflete-necate / Nu rătăcesc în apa lor!” (Cincinat Pavelescu)
Amant. ”Ce este un amant? Un bărbat care se atașează de o femeie care… se detașează.” (J. Touzalin)
Romanţa ultimului sărut. ”Opreşte-mă!… / Nu mă lăsa / Să te sărut, / Căci gura mea / În clipa-n care îţi sărută gura / Îţi soarbe lacomă şi respirarea / Cu care-ţi prelungeşti caricatura / Pe care bunul Dumnezeu / Ţi-a creionat-o după chipul său / Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!… / Opreşte-mă!… / Nu mă lăsa / Se te sărut, / Căci gura mea / E gura care nu sărută / Decât cu sărutarea mută / A celor ce-mpăcaţi cu cele sfinte, / Pornesc cu tălpile-nainte / Şi-n gură cu câte o floare, / Culeasă-anume pentru cine moare!… / Opreşte-mă!… / Nu mă lăsa / Să te sărut, / Căci gura mea / Sărută fără… „va urma”. (…) Opreşte-mă!… / Nu mă lăsa / Să te sărut, / Căci gura mea / N-a sărutat decât aşa / Cum a vrut Ea…” (Ion Minulescu)
Diferență. ”Soțul și amantul penetrează aceeași femeie, dar fiecare iubește, de fapt, o ființă diferită.” (J. Touzalin)
Coșmar… cu sărutări. ”Momoțel. Mă mir cum de n-ai primit scrisoarea mea, căci am trimis una a doua zi după plecare-ți. Tu-mi zici că mi-ai spune ceva, dar te temi că aș deveni gelos. Nu trebuie să devin, căci sînt deja. Alaltăieri – deci tocmai pe 29 – când mi-ai scris, am adormit peste zi puțin și am visat că un tânăr cu mustățile subțiri și negre ședea în colțul unei sofale verzi și te săruta. Tu te făcuseși roșie ca racul și aveai aerul ambarasat, însă foarte vesel și fericit. Eu am leșinat – în somn, se-nțelege – mi s-a părut că m-a lovit damblaua, dar m-am trezit din somn c-o grozavă bătaie de inimă. Pentru curiozitatea lucrului și pentru interesul lui psihologic te rog să-mi scrii – nu ca să mă faci gelos – dar dacă acel om de care-ai vrut să-mi vorbești e… de talie de mijloc, cu mustața subțire și neagră și palid la față ? Daca-i putea să mi-l descrii foarte detaliat – fără a-i cita numele, căci nu-mi trebuie – numai pentru a ști dacă există sau nu vise fatidice, precum se zice. <Timpul> ți l-am trimis sâmbătă și duminecă. Te sărut, Momoțelule, de mii de ori și rămân al tău, Emin”. (Scrisori – Eminescu către Veronica Micle, 31 mai 1882)
Ia-mi acele buzişoare (Take, O, take those lips away). ”Ia-mi acele buzişoare / Ce-au minţit fără sfială; / Şi-acei ochi, ca zorii care / Dimineaţa o înşală! / Doar de-al meu sărut mi-e sete / Adu-mi sărutarea dusă; / Pe iubire o pecete / Ce zadarnic a fost pusă!” (William Shakespeare)
Înger. ”Ce este femeia? Un înger cu sex.” (G. Lacroix)
Demnitate. Frida Kahlo i-a spus soțului ei ”Nu-ți cer să mă săruți, nici să-mi ceri scuze atunci când cred că greșești. Nu-ți voi cere nici măcar să mă îmbrățișezi atunci când am cea mai mare nevoie să o faci. Nu-ți cer să-mi spui cât de frumoasă sunt, chiar dacă e o minciună, nici să-mi scrii ceva frumos. Nici măcar nu-ți voi cere să mă suni ca să-mi spui cum ți-a trecut ziua, nici să-mi spui că ți-am lipsit. Nu-ți voi cere să-mi mulțumești pentru tot ceea ce fac pentru tine, nici să-ți pese de mine atunci când sufletul meu este la pământ și, desigur, nu-ți voi cere să mă susții în deciziile mele. Nici nu-ți voi cere să mă asculți atunci când am o mie de povești să-ți spun. Nu-ți voi cere să faci nimic, nici măcar să-mi fii alături pentru totdeauna. Pentru că dacă trebuie să-ți cer, nu le mai vreau.”
Lui Sigmund Freud. ”Având paradoxalul har, / Femeia-i răul necesar / Ce-ți luminează nopțile / Întunecându-ți zilele!” (Bogdan Petry)
De câte ori, iubito… ”De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, / Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte: / Pe bolta alburie o stea nu se arată, / Departe doară luna cea galbenă – o pată; / Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite / O pasăre pluteşte cu aripi ostenite, / Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus / C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus. / Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, / Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu… ea moare, / Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi. / (…) Suntem tot mai departe deolaltă amândoi, / Din ce în ce mai singur mă-ntunec şi îngheţ, / Când tu te pierzi în zarea eternei dimineţi.” (Mihai Eminescu)
I Will Always Love You. Cine oare nu a vizionat filmul The Bodyguard, în care rolurile principale sunt interpretate de Kevin Costner și Whitney Houston? Despre celebra melodie a filmului, I Will Always Love You, puțini știu că ea a fost interpretată pentru prima dată când Whitney Houston avea doar 11 ani, dar nu de ea. Aceasta a fost compusă și cântată de celebra cântăreață country Dolly Parton. Pentru autoare, acest cântec a devenit un fel de strigăt de durere după o despărţire dificilă de bărbatul ei iubit. Dolly Parton a iubit foarte mult acest cântec și l-a reînregistrat de trei ori, adăugând de fiecare dată noi note emoționante. Nu este surprinzător faptul că pentru o lungă perioadă de timp a refuzat să permită altor artiști să înregistreze noi versiuni ale cântecului ei. Printre cei cărora Dolly le-a refuzat a fost chiar regele rock and roll-ului, Elvis Presley. Dar 20 de ani mai târziu, Dolly Parton nu l-a putut refuza pe Kevin Costner. Costner a fost cel care s-a asigurat că I Will Always Love You sună așa cum trebuie în filmul în care urma să joace rolul bodyguardul lui Whitney Houston. Mulţi critici cred că marele succes al „Bodyguard” a fost posibil în primul rând datorită melodiei care a devenit principalul hit în cariera ei, iar în istoria muzicii mondiale a rămas un imn nemuritor al iubirii. Bineînțeles că la succesul filmului a contribuit și carismaticul Kevin Costner, cunoscut și ca neînfricatul Robin Hood sau că ofițerul din Dansând cu lupii. Iar vocea puternică, vibrantă și de neegalat a cântăreței Whitney Houston a întregit tabloul final… „Adevărații eroi sunt oameni care cad, eșuează și au defecte, dar în cele din urmă câștigă pentru că rămân fideli idealurilor, credinţelor și angajamentelor lor”, spune Kevin Costner.
Îndrăgostită în taină. ”Ea a pus masa și a dus la desăvârșire ceea despre care dragostea-i așezată în fața sa chiar atunci îi vorbea șoptit, privind-o. Această hrană semăna cu ancia-limbuță a unui oboi. Sub masă, gleznele-i goale mângâie căldura iubitei, în timp ce voci pe care ea nu le aude o complimentează. Raza lămpii emailate urzește distracția ei senzuală. Un pat, foarte departe, ea știe, răbdător și fremătător în exilul cearșafurilor parfumate, precum un lac montan care nu va fi nicicând abandonat.” ( René Char)
Amintire. ”Divina mea bucătăreasă, / O unguroaică durdulie, / Avea un păr ca de mătasă / Și ochii plini de poesie. / Părea o drăgălașă zână / Din basme aevea întrupată; / Spre a-mi găti, cu alba-i mână / Cea mai superbă marinată. / Îndură-te, crudelă Roză! / Fii milostivă și cuminte; / Voiesc să uit a vieții proză / În sărutarea ta fierbinte. / Dar ea ne-ndurătoare, rece, / Mi-a zis: „La mine am bărbat, / Nem larmă, altfel mine place, / Eu spui lui Ianoș ce-ntâmplat”. / S-a dus infama, făr-o vorbă, / Dar mi-a lăsat ca amintire / În ziua aceea chiar în ciorbă… / O buclă blondă și subțire!” (George Ranetti, 1896)
