Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 11 mai 2021 - Anul XXVI, nr. 108 (7720)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   27 imagini |   ø fişiere video

#cevaltceva

Deschideți Turnul Lăpușneanu vizitatorilor!

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Odată ajuns în vârful turnului Lăpușneanu, înalt de aproape 35 de metri, unul dintre cele mai importante edificii medievale ale Sucevei, poți admira întreaga panoramă a Sucevei prin ferestrele mari de pe toate laturile.  

E un sentiment unic. O panoramă de 360 de grade pe care am văzut-o pentru prima oară acum aproximativ două săptămâni. Deși turnul e acolo, în centrul Sucevei, de aproape cinci secole. Închis însă de două-trei decenii pentru lucrări de restaurare.

 

“Dacă număram de câte ori am urcat în acest turn, ajungeam până la Lună

Lucrările de restaurare s-au finalizat!”, ne explică directorul general al firmei Restaco, Mihai Bradu. Banii au venit cu pipeta de la București, iar restaurarea acestui obiectiv deosebit de important pentru istoria urbei noastre a fost mult întârziată. “Lucrarea asta, dacă era să se facă cu o finanțare cursivă, se termina în trei  ani... dar așa din ‘80 tot lucrez până acum. Dacă număram de câte ori am urcat în acest turn, ajungeam până la Lună”, povestește Mihai Bradu.

E gata, doar de făcut curățenie și poate fi deschis vizitatorilor”, spune și preotul Nicolae Horga. Părintele cu părul alb slujește de peste trei decenii la Biserica Sf. Dumitru și s-a zbătut ani și ani la rând pentru a obține fondurile necesare restaurării turnului și a lăcașului de cult, ctitorite acum aproape 500 de ani.

 

„Doamne, dacă aș fi eu la biserica asta…”

Nicolae Horgaera un preot tânăr când a ajuns la biserica din centrul Sucevei.  Inițial, a slujit la o biserică din Verești și își amintește cum venea cu autobuzul și trecea chiar pe lângă biserica Sf. Dumitru: “Era un singur autobuz pe zi pe atunci. Mă uitam la biserică de fiecare dată. Nu avea conformația actuală… avea un altfel de acoperiș și turla era în stilul turnului clopotniță. Chiar mă gândeam: Doamne, dacă aș fi eu la biserica asta…”.

Și s-a întâmplat. Din martie 1988, slujește la biserica Sf. Dumitru. Și lăcașul de cult și turnul fac parte din ansamblul Curții Domnești.

Părintele Horga povestește că inițial acolo a fost o mănăstire, ctitorită de Ștefan cel Mare, iar după ce s-a năruit, în împrejurări necunoscute, Petru Rareș a ridicat actuala biserică (în 1535). Aproximativ trei decenii mai târziu (între anii 1560-1561), Alexandru Lăpușneanu a construit un turn clopotniță cu trei etaje și ziduri de doi metri grosime.  Ulterior, în secolul al XIX-lea, când a fost refăcut după un incendiu, turnului i s-a mai adăugat un nou etaj de forma unei turle cu baza octogonală.

Și astăzi, după mai bine de 450 de ani, pe turn poate fi văzută stema originală a Moldovei, care a fost și ea în grija restauratorilor.

Pe o scară în spirală, metalică, cu trepte din lemn, urcăm până în vârful turnului, însoțiți de părintele Horga.

Zidurile de piatră sunt goale și reluăm ideea vehiculată de mai multă vreme a unei expoziții permanente în interiorul turnului. “Cu fotografii vechi cu Suceava”, spune Ștefan, fotograful nostru. “Și obiecte din acele vremuri...”, completează părintele.

Fața bisericească e de părere că turnul poate fi deja vizitat, însă nu cunoaște toate răspunsurile în ceea ce privește cine și cum va asigura paza în turn, cine va asigura fluxul de vizitatori, de unde se vor găsi fonduri pentru cheltuielile de întreținere.

Am ajuns în vârf, dar coborâm un etaj mai jos, unde sunt ferestrele mari și te poți bucura de panorama de 360 de grade.

“Când am venit aici eu prima oară nu erau atâtea blocuri... doar câteva”, spune părintele: “Uitați Mănăstirea Sf. Ioan, în partea cealaltă Cetatea de Scaun, uitați ce frumos se vede statuia lui Ștefan cel Mare... pot fi văzute și ruinele Curții Domnești foarte bine... “. Minute bune, am admirat poate una dintre cele mai frumoase panorame ale Sucevei.

 

Paza de foc a orașului

Odinioară, turnul era cea mai înaltă clădire din oraș și pentru că de sus puteai să vezi în toate zările, în urmă cu aproape un secol turnul a fost folosit și ca punct de observație pentru pompieri. Paza de foc a orașului.

Baza turnului a fost folosită și pe post de casă mortuară. Ne explică tot Nicolae Horga: “Când am venit eu în Suceava, pereții bisericii erau înnegriți și se țineau morții în pridvorul bisericii... lume venea foarte puțină la biserică și se temea de morți. Primul pas pe care l-am făcut: am amenajat provizoriu aici, la subsolul turnului, o casă mortuară... nu era în altă parte”.

 

 

Categoric poate fi numit Turnul Pisa din România...

Turnul Lăpușneanu este cel mai înclinat obiectiv din România, cu o diferență de aproape un metru. “Un metru și 10 centimetri”, e precis Mihai Bradu.

Prin anii 1970 turnul ajunsese într-o stare avansată de degradare, existând chiar riscul prăbușirii. Astăzi, însă, dă asigurări directorul general al Restaco, nu mai există nici cel mai risc. “E ancorat foarte bine în sol. Lucrarea asta a fost una foarte complicată din punct de vedere structural, ea s-a făcut în mai multe etape. Prima dată am făcut infrastructura, tot ce este de la nivelul trotuarului în jos, până la 5 metri în jos s-a săpat general și s-au pus niște corsete din beton armat, iar pe fiecare colț avem 12 stâlpi forați la 12 metri și jumătate”.

Din punctul de vedere al lui Mihai Bradu, turnul poate fi deschis vizitatorilor și va deveni cu siguranță unul dintre principalele obiective turistice ale municipiului reședință de județ. Mai cu seamă că poate fi numit Turnul Pisa din România: “Dacă se uită cineva atent și cunoaște și cum arată turnul din Pisa, categoric ăsta poate fi numit Turnul Pisa din România... Se vede foarte bine cât este de înclinat...”.

 

Hai cu noi să vizităm turnul!

Chiar dacă nu e încă deschis vizitatorilor, îți propunem să faci o primă vizită în turn, prin intermediul reportajului video pe care l-am făcut la fața locului.

Când am fost acum câteva săptămâni la turn, am filmat tot. Și interviul cu părintele Horga, care ne-a însoțit în turn, dar și discuția cu directorul Restaco, Mihai Bradu.

Am luat imagini și din turn și, evident, și cu panorama care poate fi admirată din vârful edificiului, de la aproximativ 35 de metri înălțime.

Toate imaginile le-am pus cap la cap, iar reportajul îl găsești pe www.cevaltceva.ro, alături și de o galerie foto, sau pe contul de YouTube/ #cevaltceva.

De asemenea, pe site-ul cotidianului nostru, vei găsi reportajul filmat atașat acestui reportaj.

 

Foto: Ștefan Macedon Gheorghiță

Video: Paul Ciurari, Ticu Dolenschi, Radu Lupașcu 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Deschideți Turnul Lăpușneanu vizitatorilor!.
 Vizualizări articol: 4115 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 7 voturi
Deschideți Turnul Lăpușneanu vizitatorilor!5.057

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei