O șoferiță cu alcoolemie foarte mare, în miezul zilei, a provocat un accident cu implicarea a trei mașini, luni, pe E 85, între localitățile Pătrăuți și Dărmănești.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că luni, în jurul orei 12.40, o suceveancă în vârstă de 37 de ani, din comuna Dărmănești, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturismul marca Audi, pe sensul spre municipiul Suceava, din cauza nepăstrării distanței, a intrat într-un autoturism marca Hyundai, condus în fața sa de un ucrainean.
În urma acestui impact, autoturismul marca Hyundai a fost proiectat și într-un autoturism care circula pe sensul opus.
Din fericire, din accident nu au rezultat răniți, ci doar pagube materiale la cele trei mașini.
După testările făcute de polițiștii rutieri a reieșit destul de clar de ce șoferița nu a văzut mașina din față.
La femeia în vârstă de 37 de ani a rezultat concentrația enormă de 1,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.






