8 martie 2007! Zi importantă pentru doamne și domnișoare, ca fiecare 8 martie de altfel, dar și o zi care a însemnat un început de drum. Început de drum pentru BUCOVINA TV! Ca orice start, a fost unul frumos, emoționant și așteptat, dar și greu. Ca să pornești bine, trebuie să îți aduni toate forțele, să fii acolo cu inima și mintea, să ai emoții, să îți faci griji, pentru ca totul să iasă bine. Echipa Bucovina TV a reușit pentru că a știut să rămână o echipă, în ciuda tuturor inconvenientelor apărute pe drum.
Astfel, în 2011, Bucovina TV a împlinit patru ani! Patru ani în care am fost alături de dumneavoastră cu informații, reportaje, anchete, emisiuni incendiare, amuzante, relaxante, cu dimineți active, cu sport, muzică și bună dispoziție. Întâi timid, apoi mai îndrăzneți, spunem noi, am evoluat, și nu pentru că am fi lipsiți de modestie, ci datorită semnalelor primite…și mai ales a celor primite de la dumneavoastră : telespectatorii. Tocmai de aceea, începând de pe 16 martie 2011, suntem în casele dumneavoastră cu programe proprii 24 de ore din 24. Ore în care veți putea urmări emisiunile preferate, știri, talk-show-uri, muzică pentru toate gusturile, divertisment și, de ce nu, ceea ce doriți să vedeți, așa că sugestiile dumneavoastră sunt bine venite.
Nu e ușor să emiți 24 din 24 și mai ales programe proprii! Îți trebuie timp, răbdare, dăruire, informații, idei, să fii deschis, să accepți critica și să ai puterea să o faci constructivă. Că te verifică CNA-ul, că te mai impulsionează șeful, zis Bogdan Gheorghiu, că te împinge conștiința…, până la urmă contează produsul finit, care ajunge la telespectatori. Și dacă faci ceea ce îți place și pui suflet, cu siguranță iese ceva bun.
După patru ani de muncă, 24 de ore de programe proprii nu înseamnă puțin! Ne perfecționăm, învățăm, muncim în fiecare zi pentru a putea face „Pași prin Bucovina”, pentru a rezista „Sara pe deal”, pentru a porni bine ziua cu „Bucovina activ” dimineața, pentru a ne informa la Știrile Bucovina TV, pentru a putea avea „Dor de cântec”, pentru a fi în formă la „Bucovina Sport Action”, pentru a sta „La o vorbă cu Meșterul Manole”, pentru a ne aduce aminte cum e „În curtea școlii”, pentru a fi la curent cu „Realitatea medicală” și „Bucovina Medical” și pentru a deschide drumul pentru noi emisiuni ce își vor face loc în grila de programe, emisiuni ce vor răspunde dorințelor dumneavoastră.
Pentru o regiune puternică – Bucovina TV este alături de voi 24 de ore din 24!
Redacția Bucovina TV