Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Târgu Jiu, în legătură cu nominalizarea ministrului Muncii, că aceste discuții se poartă între el și președintele Traian Băsescu, urmând să fie găsite soluții, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul Emil Boc a fost întrebat la Târg Jiu când va fi numit un nou ministru al Muncii.
„Discuțiile noastre în privința nominalizării unui ministru sunt discuții între președinte și primul ministru și atunci când avem nominalizarea făcută vă vom face cunoscută. Până atunci discutăm și găsim soluții”, a spus Boc.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că dacă premierul i-ar fi propus un ministru „convenabil” pentru portofoliul Muncii, ar fi emis decretul de numire imediat, el precizând, pe de altă parte, că nu se poate lega soarta Guvernului de remanierea unui ministru.
Traian Băsescu a precizat, întrebat care este rațiunea pentru care a ales împreună cu Emil Boc varianta asigurării interimatului la Muncă de către premier, că nu a fost el cel care a avut această opțiune și că dacă i s-ar fi propus „un ministru convenabil” ar fi emis decretul „imediat”.
„Nu eu am ales-o. Dacă mi-ar fi propus un ministru convenabil, cu siguranță emiteam decretul imediat”, a spus președintele.
El a adăugat că, potrivit Constituției, perioada de interimat se poate prelungi la 45 de zile.
„În momentul în care vor avea persoana potrivită pentru o asemenea funcție – pentru că, dacă s-a reformat piața muncii prin noul Cod al Muncii și prin legislația dialogului social, va trebui continuată reforma în zona socială, dreptul de asistență pentru diverse categorii. Or aici sunt legi, trebuie o nouă lege a copilului. O lege generală care este gata, a fost lăsată terminată de ministrul Botiș. Dar legile sectoriale, care decurg – o lege a copilului, o lege a familiei, legea pentru protejarea persoanelor cvu dizabilități. Este un set întreg de legi și va trebui un om care să poată continua aceste procese de reformă”, a spus președintele.
El a subliniat că nu leagă o nouă numire la Ministerul Muncii de soarta Guvernului în ansamblu. „Nu, nu se poate lega soarta unui Guvern de remanierea unui ministru”, a spus președintele.
ANI s-a sesizat în acest caz în 19 aprilie și l-a înștiințat pe Botiș despre acest lucru, fostul ministru prezentându-se la agenție pentru a depune documente.
De asemenea, ANI precizează că și soția acestuia, Ligia Adina Botiș, în calitate de expert de tip A în cadrul Proiectului „Șansa la demnitate”, respectiv, în calitatea de asociat unic și administrator al SC Mobil Construct SRL, ar putea fi cercetată pentru corupție.
Inspectorii de integritate susțin că au indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese de către Ioan Botiș, „constând în îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.
Ioan Botiș a anunțat, în 20 aprilie, că a demisonat din funcția de ministru al Muncii și că demisia sa este una de onoare, el cerându-și scuze pentru situația creată și spunând că i-a informat pe premierul Emil Boc și pe președintele Traian Băsescu privind intenția de a renunța la funcție.
Portofoliul Muncii a fost preluat, interimar, de Emil Boc.