BNR pregătește măsuri de descurajare a creditării în valută pentru persoanele cu venituri în lei



BNR pregătește măsuri speciale, cel mai probabil prudențiale, de descurajare a creditării în valută pentru persoanele cu venituri în lei, în linie cu tendința de reglementare existentă la nivel european, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.
„În primul rând, creditul în valută ar trebui să fie destinat exportatorilor, cărora nu le dai credite în lei, celor care fac investiții străine, aici nu avem nicio grijă pentru dezvoltarea acestui credit, cu atât mai mult cu cât schimburile comerciale ale României nu numai că au o evoluție pozitivă, dar sunt principala locomotivă a ieșirii din criză”, a declarat guvernatorul băncii centrale, într-un interviu acodat MEDIAFAX.
El a arătat că exportatorii și cei care fac investiții străine sunt protejați împotriva riscului valutar, iar BNR nu are nici un motiv să descurajeze creditarea în valută pentru acești debitori.
„Apare însă problema debitorilor neprotejați, a populației care câștigă în lei. Așa cum apare în comunicat (transmis de BNR săptămâna trecută după ședința de politică monetară – n.r.), pentru acest sector de creditare în valută pregătim măsuri speciale de descurajare a creditării în valută. Nu pentru toată populația, întrucât dacă are câștiguri în valută, atunci de ce să descurajăm?! Ne înscriem în orientarea europeană. La nivel european, inclusiv pornind de la experiența României, s-au degajat câteva linii de acțiune”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul BNR spune că măsura este cerută acum chiar și de băncile comerciale. El a precizat că măsurile vor fi, cel mai probabil, de natură prudențială.
Consiliul de Administrație al BNR a decis, săptămâna trecută, menținerea dobânzii de politică monetară și reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadență reziduală de sub doi ani ale instituțiilor de credit de la 25% la 20% începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2011.
Totodată, CA al băncii centrale a subliniat, în comunicatul detaliat transmis după ședința de politică monetară, că „este necesară evaluarea continuă a tendințelor procesului de creditare a sectorului neguvernamental, în vederea asigurării unei evoluții adecvate a creditării în lei față de cea în valută”.
Soldul creditului neguvernamental era la finele lunii februarie de 206,6 miliarde de lei, dintre care peste 60% reprezentau împrumuturi denominate în valută.
Astfel, soldul creditului neguvernamental acordat în valută, exprimat în monedă națională, era de 129,67 miliarde de lei, dintre care 64,64 miliarde de lei au fost împrumutate de populație, iar restul de firme.