Birocrația este prin definiție ineficientă și rigidă, un recital de formalism și un focar de corupție. Corpul funcționăresc rareori pătrunde spiritul legilor. Doar le aplică. Așa se explică faptul că suntem o țară încremenită în proiect. Este o mentalitate de tip oriental, pe care am moștenit-o de la otomani și fanarioți. Mai poate fi întâlnită în Grecia, deși această țară face eforturi să se digitalizeze. Teoria modernă de management cere limitarea și chiar eliminarea birocrației, prin realizarea interacțiunii între societate și tehnologie. Germania este într-un stadiu destul de avansat.
Un exemplu excepțional de guvernare digitală – E.guvernarea – ne oferă Estonia. Și în România ar putea fi reformate concepțiile după care este structurat și condus sistemul administrativ. O măsură de tranziție ar putea fi simplificarea legislației și diminuarea constantă a numărului de amendamente. Este dovedit faptul că o legislație greoaie și labirintică încurajează actele de corupție. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, este necesară elaborarea unui statut al salariatului public, care să-i stimuleze efectiv puterea de decizie, să-l elibereze de influențe politice și să-i îngrădească abuzurile. Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea nici aspectele negative ale comportamentelor unor cetățeni față de stat și persoane în cadrul societății. Nu puțini cad victime șmecheriei, escrocheriei și speculei din partea unor compatrioți. Pedepsirea lor trebuie să fie obiectivul principal al statului. Doar așa se poate modifica raportul calitativ dintre administrație – stat – societate. Este singura modalitate de a limita birocrația și de a vindeca statul de corupție.
O altă problemă a sistemului birocratic românesc este comportamentul. Majoritatea salariaților publici au moștenit atitudini ale regimului comunist de care nu s-au debarasat nici când se străduiesc. Simțindu-se protejați în țarcul lor funcționăresc, au devenit mici dictatori. Sunt – fără exagerare – un fel de „aristocrație muncitorească”, care exercită putere și influență excesivă. Au salarii mari, nenumărate privilegii și nu puțini sunt cei corupți sau simpli găinari. Comportamentul lor imprimă statului un caracter opresiv la care cetățenii se raportează cu dușmănie, pe care o revarsă asupra funcționarilor care reprezintă statul. Este un cerc vicios. Cetățenii îi înjură pe funcționari, iar funcționarii, disperați, recurg la tot felul de metode pentru a-i ridiculiza și a-i trata cu dispreț. Astfel de situații întâlnim în țară, dar și la ușa consulatelor din străinătate.
Mai este un aspect. Statul nu este descentralizat și mulți angajați publici depind de politic. Nu ne referim la circulația banului public, pentru că este treaba instituțiilor abilitate și a Justiției. Avem, însă, cunoștință despre „obligațiile” care se creează pentru obținerea unui loc eligibil pe listele electorale, sau pentru vreun post de ambasador; nici nu mai vorbim despre funcțiile mărunte. Prevederile codului administrativ în legătură cu funcționarul public sunt frumoase, dar nu elimină nepotismul din administrația de stat centrală și locală. Aceștia se simt protejați și în același timp umiliți în fața colegilor care le cunosc proveniența. Sunt niște complexați. Tocmai acești prichindei lamentabili își varsă veninul pe noi, pentru că știu că nu avem cui să ne plângem.
În sfârșit, să ne reamintim îndemnul lui Isus Hristos la introspecție și când ne vine să înjurăm mai abitir, să stigmatizăm fără dovezi, să aruncăm cu venin în dreapta și în stânga, să realizăm că nimeni nu-i perfect și marea schimbare poate fi realizată, doar dacă pornește din noi și de la noi, până la vârful societății.
