Băut la volan, gonea cu 110 km/h în localitate și a fost cu greu oprit de polițiști



Băut la volan, gonea cu 110 km/h în localitate și a fost cu greu oprit de polițiști
Băut la volan, gonea cu 110 km/h în localitate și a fost cu greu oprit de polițiști

Un echipaj de poliție care acționa cu radarul pe DN 2 E, care leagă Fălticeni de Gura Humorului, prin Cornu Luncii, a depistat un șofer vitezoman care pe deasupra mai era și băut.

Miercuri seară, în jurul orei 20.10, echipajul de la Compartimentul Rutier Fălticeni acționa pe raza comunei Cornu Luncii, unde în general mulți șoferi depășesc cu mult viteza legală din localitate.

Pe raza satului Brăiești, radarul a înregistrat un autoturism VW care circula cu 110 km/h, în zona limitată la 50 de km/h.

Șoferul nu s-a conformat inițial semnalului de oprire efectuat, iar polițiștii au plecat în urmărire, folosind semnalele luminoase și acustice.

În scurt timp, polițiștii au observat că șoferul a oprit mașina și a încercat să plece de lângă ea, pe jos.

Polițiștii l-au interceptat și au constatat ulterior că bărbatul în vârstă de 50 de ani miroase a alcool.

În urma verificării cu etilotestul a rezultat concentrația de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, care este peste limita contravențională, încadrându-se la infracțiune.

Pentru confirmarea alcoolemiei, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Pentru depășirea limitei de viteză și pentru nerespectarea semnalelor polițiștilor rutier, bărbatul a încasat amenzi în cuantum de 5.190 lei, fiindu-i reținut și permisul de conducere.

Totodată, s-a întocmit și dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.



Recomandări