Băut, a efectuat o depășire și a ajuns într-un stâlp de iluminat, pe care l-a pus la pământ



Șofer cu o alcoolemie de 3 la mie, trimis să mediteze în beciul Poliției
Șofer cu o alcoolemie de 3 la mie, trimis să mediteze în beciul Poliției

Un șofer care era băut bine a fost în centrul unui eveniment rutier care s-a petrecut vineri după-amiază pe DJ 208A, la Luncușoara.

Un bărbat de 55 de ani, care conducea un autoturism marca VW, a intrat într-o depășire.

Nu a mai putut controla autovehiculul, care a intrat pe sensul opus de mers și a lovit un stâlp de iluminat public, pe care l-a pus la pământ.

La fața locului au ajuns atât un echipaj medical, dar și unul de poliție.

Șoferul și celălalt pasager din mașină au refuzat ajutorul medical, iar bărbatul de la volan a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceste condiții, șoferul a fost dus la spital, unde i-au fost luate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Oamenii legii au deschis și un dosar penal care vizează infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”.



Recomandări

La 19 ani, în arest după ce a condus băut și s-a pus în pericol iminent pe el și pe încă trei prieteni

Patru tineri, toți băuți, au scăpat ușor după un accident violent în noapte. Șoferul are 19 ani și băuse mult
Patru tineri, toți băuți, au scăpat ușor după un accident violent în noapte. Șoferul are 19 ani și băuse mult