Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că liderul liberal Crin Antonescu și-a găsit refugiul în brațele PSD, la Mircea Geoană, care este „omul mogulilor” și a apreciat că o alianță PSD-PNL ar arunca România cu 20 de ani în urmă.
Potrivit șefului statului, „speriat de reușita referendumului” privind introducerea Parlamentului unicameral și reducerea numărului de parlamentari, Crin Antonescu a găsit un singur loc de refugiu, „în brațele PSD, acolo unde în niciun caz nu se dorește o reformă a clasei politice”, care să ducă la pierderea privilegiilor.
„Acum am explicația reacției rapide a domnului Antonescu din această dimineață. Speriat de reușita referendumului, a găsit un singur loc de refugiu: în brațele PSD, acolo unde în niciun caz nu se dorește o reformă a clasei politicie care să ducă la pierderea privilegiilor politicienilor și a clientelei lor”, a declarat Traian Băsescu, luni seară, la sediul său de campanie.
Băsescu a afirmat că, în legătură cu candidatul PNL la prezidențiale, are două nelămuriri.
„Cum a putut de la ziua de ieri, când tuna și fulgera împotriva mogulilor, să sară azi-dimineață drept în brațele protejatului mogulilor, devenind, fără să respire, eu cred că și fără să gândească prea mult, aliatul de bază al omului mogulilor – Mircea Geoană, omul fabricat și prefabricat de oligarhie și de către moguli?”, a spus Traian Băsescu.
Cea de-a doua nelămurire a lui Traian Băsescu se referă la declarațiile lui Crin Antonescu referitoare la vizita lui Mircea Geoană la Moscova.
„Ce l-a făcut pe domnul Crin Antonescu să devină mult mai puțin exigent și cu mogulii și cu Mircea Geoană, față de cum era numai cu 24 de ore înainte? Când a fost Crin Antonescu un om cinstit ? Când a trecut la fapte sau atunci când se întreba nedumerit în campania electorală ce e și cu mogulii, ce e și cu moscovitul Mircea Geoană ?”, s-a întrebat Băsescu.
El a precizat că, din punctul său de vedere, Crin Antonescu „nu are forță ca într-un act de guvernare să-i țină în frâu pe cei de la PSD”.
„Din acest motiv, dragi români, cred că trebuie să rămânem în continuare parteneri. Parteneri într-un proces de reformă extrem de dificil, parteneri într-un proces de reformare a statului de care și noi, cei de astăzi, și copii noștri și copii copiilor noștri avem nevoie”, a spus Traian Băsescu.
El a opinat că o astfel de alianță între Crin Antonescu și PSD riscă să ne ducă înapoi cu 20 de ani, la vremurile în care PSD făcea ce vroia cu instituțiile statului.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că este exclusă orice alianță între el și Traian Băsescu, subliniind că nu îl va susține pe acesta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, întrucât un nou mandat de șef al statului pentru acesta este „cel mai rău lucru pentru valorile democrației”.
Antonescu a spus că o eventuală susținere a candidatului PSD Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidențiale nu va fi rezultatul unor trocuri pentru posturi, ci va avea în vedere convenirea asupra unui proiect de formare a unui guvern pe criterii de competență.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că social-democrații cred în realizarea unei majoriăți social-liberale, formată deja în jurul lui Klaus Iohannis, care poate funcționa după 6 decembrie, cu actualul primar al Sibiului.