Bărbat mort la câteva ore după ce a mers la spital, unde a fost consultat și pus sub tratament

Urgențele Spitalului Județean Suceava
Urgențele Spitalului Județean Suceava

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din satul Grigorești, comuna Siminicea, a decedat acasă, la câteva ore după ce se prezentase la Urgențele Spitalului Județean Suceava, unde i s-a prescris un tratament medical, după care a revenit la domiciliu.
În dimineața zilei de 1 decembrie, în jur de ora 5.30, Poliția orașului Salcea a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că Marin Bidalah, din comuna Siminicea, a fost găsit decedat la domiciliu. Decesul a fost declarat de personalul de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, care s-a deplasat la fața locului, la solicitare, găsind bărbatul în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator.
În scurt timp s-a aflat că bărbatul a fost, chiar în seara zilei de 30 noiembrie, la Spitalul Județean, acuzând probleme cardiace. El a fost consultat medical și i s-a prescris tratament medicamentos, după care a revenit la domiciliu.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că cei care l-au consultat nu au considerat că este o urgență medicală, la acel moment. Pacientul a fost stabil hemodinamic și respirator cât timp a fost prezent în Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, a mai precizat medicul, fără a se oferi alte detalii.
Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă și continuă cercetările, așteptând concluziile medicului legist privind cauzele morții.

Recomandări

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață