Candidații pentru postul de subprefect al județului Suceava, Alexandru Băișanu și Gheorghe Cotin, nu au mai susținut examenele pentru ocuparea acestei funcții. Cei doi s-au prezentat astăzi la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pentru a demonstra că dețin cunoștințele necesare pentru ocuparea funcției vacante, însă s-au văzut nevoiți să se întoarcă la Suceava, pe motiv că examenele au fost amânate. Aceasta deoarece cinci din cei șapte membri ai comisiei de concurs nu au binevoit să se prezinte la examen, motiv pentru care concursul va fi reprogramat.
Potrivit reprezentanților departamentului de comunicare al ANFP, nu se cunoaște motivul pentru care membrii comisiei de concurs nu s-au prezentat la examinarea candidaților pentru funcția de subprefect al județului Suceava. Aceleași surse au precizat că ANFP constată doar lipsa de cvorum a comisiei, urmând ca instituția care scoate la concurs funcția de subprefect să precizeze data la care va fi organizată următoarea examinare a viitorilor candidați.
Atât Alexandru Băișanu, cât și Gheorghe Cotin au refuzat să facă vreun comentariu legat de anularea concursului pentru funcția de subprefect al județului.
În condițiile în care concursul pentru ocuparea funcției de subprefect a fost amânat, acest post va fi ocupat, în continuare, de către Angela Zarojanu. Aceasta a fost numită în această funcție, cu titlu interimar, începând din data de 10 octombrie 2008.
Baișanu și Cotin au fost lăsați „cu fața în soare” la concursul pentru funcția de subprefect
