Prefectul Bogdan Păstrăv a anunțat că în perioada 7–11 septembrie 2026 județul Suceava s-a aflat pe traseul de tranzit al pelerinilor evrei hasidici care s-au deplasat către Ucraina pentru a celebra Anul Nou Evreiesc. Potrivit datelor centralizate de autorități la nivelul județului Suceava, aproximativ 7000 de pelerini au părăsit România prin punctele de trecere a frontierei Siret și Vicovu de Sus pentru a ajunge în Ucraina. Bogdan Păstrăv a arătat că pentru desfășurarea în condiții de siguranță a tranzitului, autoritățile și structurile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice au acționat în sistem integrat, pentru protejarea participanților, menținerea ordinii publice și fluidizarea traficului. El a precizat că pelerinii au ajuns în România cu zboruri care au aterizat pe cinci aeroporturi, Bacău, Iași, București, Suceava și Cluj, iar deplasarea acestora către Ucraina s-a realizat prin județul Suceava, în direcția punctelor de trecere a frontierei către Ucraina.
„Pe întreaga perioadă, structurile implicate au acordat o atenție deosebită siguranței participanților, fluidizării traficului și prevenirii oricăror situații care ar fi putut afecta desfășurarea normală a tranzitului. Instituția Prefectului– Județul Suceava mulțumește tuturor structurilor și instituțiilor implicate pentru profesionalismul și buna colaborare, precum și pentru modul coordonat în care au gestionat această misiune”, a precizat Bogdan Păstrăv, care a arătat că tranzitarea către Ucraina s-a desfășurat fără incidente deosebite. El a mai spus că în perioada 14–17 septembrie este planificată reîntoarcerea pelerinilor către România, autoritățile urmând să mențină aceleași măsuri de cooperare și coordonare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestei etape.






